Google tinde să ducă Google Analytics către toate segmentele de utilizatori, specialiști sau nu, oferind tuturor posibilitatea de a colecta date cât mai complexe dar și de a le segmenta și analiza cât mai ușor. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, face ca GA să devină una dintre cele mai complexe și performante unelte de analytics existente.

Autotrack, funcționalitatea nouă a GA, face niște operațiuni complexe să fie accesibile oricărui novice în domeniu. Cu doar câteva setări de tip ”push of a button”, utilizatorul de GA va putea:

  • urmări, monitoriza și contoriza link-urile de ieșire dar și formularele ce trimit vizitatorii pe o pagină externă după ce au completat anumiți pași;
  • urmăriri, monitoriza și contoriza schimbările de link rezultate în urma unor anumite acțiuni ale vizitatorilor (ex: share în SM);
  • simplifica urmărirea evenimentelor dintr-o anumită pagină, gen Play pe un video, evenimente devenite acum declarative prin simplul mod de codare;
  • urmări solicitările Media, prin setarea de Dimensiuni Personalizate, ceea ce se va dovedi extrem de folositor pentru toate site-urile Responsive, pentru că va fi mai ușor de analizat și înțeles traficul și utilizarea site-ului în funcție de dispozitiv, afișare, sistem de operare;

Implementarea funcției Autotrack este una destul de simplă. Indiferent că vorbim de o simplă definiție în codul GA Universal ori de setarea prin GTM.

Autotrack este destinat tuturor utilizatorilor GA, dar în special celor cu foarte puține cunoștințe în domeniu (lesne de înteles de ce). Cei care au lucrat până acum prin varianta super-codării codului GA pot continua la fel prin adăugarea unei noi linii de cod și eliminarea celor ce altfel vor fi suprascrise.

Trebuie menționat că:

1 – Autotrack este o funcționalitate compatibilă doar cu ultima versiune de GA, adică analytics.js;

2 – pentru a evita dublarea anumitor date și astfel colectarea defectuoasă de informații este obligatoriu să verificați codul GA existent pe site, în toate variantele sale și indiferent unde este implementat, și implicit ce declară respectivul cod în contul GA;