Ce înseamnă că Google a renunțat la 50% din reclamă în SERP

google adwords logo

google adwords logo

Vestea că Google va renunța la a mai afișa reclamă în partea dreaptă a ecranului, pe desktop, a căzut ca un trăznet peste lumea PPC săptămâna trecută. Actualizarea a fost pusă deja în aplicare, astfel că azi la nivel global, în paginile SERP Google nu afișează reclame tip Right Hand Side.

Pe scurt, asta s-a schimbat:

  • Google va continua de fapt să afișeze reclame RHS, dar toate acele poziții vor fi destinate exclusiv campaniilor de Shopping, adică toate reclamele vor fi PLA (Product Listing Ads);
  • Google va continua să afișeze 6 până 7 reclame în SERP, din toate celelalte campanii PPC disponibile GSN, 4 poziții vor fi top of the page, 2 sau 3 în funcție de caz vor fi end of the page;

Ce înseamnă toate astea?

1 – Presiunea pe campaniile PPC, implicit Performance Marketing va crește exponențial;

2 – CPC va crește deasemenea exponențial, motiv pentru care estimez că multe firme mici vor renunța la acest tip de reclamă;

3 – se va câștiga enorm de mult la capitolul relevanță a reclamelor pentru interogarea utilizatorului, adițional reclamele de tip PLA fiind excelente ca și raport cost per conversie;

4 – SEO va recăpăta brusc o atenție sporită, cele 10 rezultate organice din prima pagină SERP devenind acum vitale pentru minimizarea costurilor OM și desigur bătălia va deveni încredibil de agresivă pe nișe de piață gen Fashion și IT;

5 – mulți marketeri și implicit advertiseri vor alege din ce în ce mai frecvent campaniile de tip GDN, mizând mai mult pe Branding decât pe performanță;

Cumva, Google așează lucrurile bine. În fond, totul este o consecință a utilizării din ce în ce mai frecvente a Mobile (60% din trafic, remember?). Profesionismul marketerilor va face diferența între cei care știu ce fac și cei care fac, ei știu ce, doar pentru că asta a fost tendința generală, de a face reclamă pe Google.

Va fi un măcel, asta va fi de acum. Vom auzi din ce în ce mai des de bugete cheltuite fără a aduce rezultate, vom auzi de firme care nu mai știu încotro s-o apuce (referitor la promovarea online). Spun asta pentru că este lesne de înțeles că advertiserii și marketerii vor plusa la CPC doar pentru a prinde primele 4 poziții, tendință observată deja. Dacă până acum vorbeam de un CPC mediu de 0,60 per întreag domeniul, de acum vom vorbi cred de un CPC mediu de 1,40.

*ps: scuze pentru titlu, știu că este înșelător, am vrut doar să subliniez o stare de spirit ce predomină acum în lumea PPC.

Lasă un răspuns