Haideţi să spunem lucrurilor pe nume. Anumiţi indivizi din Mass Media pun o presiune fantastică asupra noastră, a tuturor. Ne forţează să devenim irascibili, duri, intransigenţi. Dar mai rău de atât, ne forţează să devenim ipocriţi şi să nu mai fim în stare să calculăm nici dacă avem calculatorul în faţă.

Nu ştiu ce interese sunt. Nu ştiu cui îi place să trăiască în debandadă şi furie constantă. Dar, un lucru îl ştiu sigur. Românii, într-o oarecare majoritate, încă mai consideră online-ul, Social Media, Facebook-ul doar ceva la mişto, făcut doar pentru distracţie şi pierdut timpul.

Ţara nu se conduce de pe Facebook.

O tot aud frază asta în ultimile zile. De parcă Preşedintele Iohannis ar fi un fel de community manager pe propria-i pagină de Facebook şi nu are o echipă de comunicare. Partea şi mai stupidă este că, în ipocrizia lor, toţi cei care repetă fraza respectivă, uită un lucru. Ţara nu se conduce prin discursuri populiste, certuri de mahala, jigniri birjăreşti, apariţii televizate atât de dese încât să ajungi să crezi că nimeni din conducere nu mai are altceva de făcut decât de dat interviuri. Adică fix modul cum se făcea politică până mai ieri.

Lucrurile sunt făcute altfel acum. Şi sunt făcute bine. Aşa cum nu e nevoie de scandal şi gargară publică atunci când muţi un scaun dintr-o camera în alta, la fel nu este nevoie nici pentru a lăsa Justiţia să lucreze. Mai ales când ai atâtea servicii de informaţii şi departamente ce chiar asta au în atribuţii.

Ca o simplă speculaţie, dar cu o probabilitate destul de mare de a fi fondată. Mi se pare mie sau în tot acest tărăboi, de când Senatul a refuzat începerea urmăririi penale a lui Dan Şova, singurul care are de suferit este Preşedintele Iohannis?