Voi incerca sa sintetizez cat mai mult astfel incat sa nu va obosesc prea tare cu lectura! 🙂

Luam doua exemple, primul fiind ”Presa poate mai mult”,articol recent publicat de Vali Petcu pe zoso.ro (cel mai citit blog din Romania, conform statisticilor), al doilea exemplu fiind ”O bloggerita, un blogger si un scandal social”, articol publicat deasemenea recent de catre un blogger ce pare ca vrea sa-si pastreze anonimatul si care se semneaza in online cu pseudonimul Humphrey Blog’Art, blogul sau fiind cumva la polul opus, ca popularitate si trafic.

Ambele articole semnaleaza in moduri diferite o realitate crunta a ceea ce inseamna azi presa online!

Naivitate, nepricepere, avizi dupa senzational, inventare de stiri, barfe mondene publicate la rang de stiri de interes national, titluri stupide, traduceri si adaptari patetice, citare de surse fictive si chiar ignorarea oferirii modalitatii de verificare a veridicitatii informatiei etc.

Toate acestea si probabil multe altele par a fi caracteristicile de baza a ceea ce inseamna presa online din Romania, in anul 2013!

In cazul in care vi se pare ca nu am spus nimic nou atunci fiti convinsi ca nu vi se pare, ci chiar aveti dreptate, nu am spus nimic nou, presa online din Romania in marea ei majoritate a adus in online acelasi stil stangaci de lucru si aceeasi aviditate dupa faima care cu doar cativa ani in urma au facut ca presa tiparita sa cada in intunericul falimentului sau al anonimitatii.

Vali Petcu semnaleaza titlurile articolelor publicate in presa online, satul probabil de exprimarile tampe si un mod complet aiurea de a oferi informatii, mod adoptat de marea majoritate a presei online din Romania.

Humphrey Blog’Art, in ”complicitate” cu Izabela Papazicu au facut un test, lansand in neantul virtualului ineptii pe care le-au prezentat drept stiri, dorind sa se convinga cu ochii lor, probabil, de cat de buimaciti sunt consumatorii de informatie din Romania si cum acestia, fara sa verifice, preiau si mai apoi popularizeaza acordandu-le veridicitate, informatii care nu numai ca nu sunt reale dar nici macar informatii nu sunt, ci sunt pur pamflet!

Nu spune omului ceea ce trebuie sa stie, spune-i omului ceea ce vrea sa auda!

Am mai spus acest principiu ce a ghidat presa ani de-a randul, principiu ce le-a permis sa devina populari! Cam asta au facut cei doi autori, Blog’Art si Izabela, le-au oferit oamenilor ce au vrut sa auda, nu ce trebuiau sa stie. Rezultatul a fost unul dezamagitor, oamenii au preluat ineptiile ca pe niste informatii reale, iar in naivitatea lor au avut incredere in autorii articolelor, fara a mai solicita sau verifica veridicitatea informatiilor! Insa, in cazul celor doi bloggeri totul a fost doar un test, nimic mai mult, un test din care se merita extras rezultatul!

Din pacate, acum e doar o constatare, nu mai e loc de presupuneri, nu mai e loc de motivatii sau de previziuni, e doar o constatare, presa online din Romania in goana dupa faima, trafic, bani, uita sa mai respecte consumatorul de informatie, uita sa ma respecte clientul, iar clientul usor, usor devine buimac, ametit, nu mai stie ce e real si ce nu, cade prada chiar si celor mai sfruntate minciuni preluandu-le ca adevar si realitate, doar pentru ca ani de-a randul a considerat presa online ca fiind sursa de informare credibila iar acum descopera ca presa online este doar o modalitate de manipulare, totul ca un rezultat al avaritiei mogulilor media!

Ceea ce se intampla acum cu presa online in Romania se intampla aproximativ in acelasi mod in SUA, cu presa tiparita, inainte si imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, cand Mass Media era in cautare unei identitati, era in plin proces de implementare de reguli! Totul, atunci, a culminat cu o piesa de teatru, interpretata radiofonic, prima data in 1938, a doua oara in 1968, piesa in care era simulata o falsa invazie extraterestra pe teritoriul american, in cele mai populate orase ale SUA.  Rezultatul a fost unul uluitor, mii de oameni panicati, zeci de raniti, totul din cauza faptului ca oameni acordasera o foarte mare incredere presei, lasandu-se influentati extrem de mult de informatiile oferite de aceasta, panica fiind cauzata doar pentru ca nu ascultasera decat o portiune din ceea ce parea o stire, chiar daca in realitate ceea ce ascultasera era doar o piesa de teatru, The War of the Worlds!

Concluzia?…pentru a nu lungi prea mult argumentarile.

Prostia de care da dovada presa online, poate crea haos pe viitor, si consider ca e mult mai bine sa previi haosul decat sa-l opresti odata ce a inceput!

In ritmul si modul cum presa online trateaza consumatorii de informatie, zapacindu-i, ametindu-i, mintindu-i, nu m-ar mira ca in viitorul apropiat vreun ziarist cu mintea creata sa nascoceasca cine stie ce catastrofa iminenta, doar de dragul de a deveni faimos, de a obtine cat mai mult trafic online, de a avea articole viral! El, ziaristul, precum si publicatia unde presteaza vor fi poate amendati sau poate interzisi in ”peisajul media”, insa oamenii vor constata ca au fost manipulati ca niste papusi de plus, ori daca asta inseamna libertatea presei atunci inseamna ca miile de oameni ce au luptat si murit pentru un ideal, inseamna ca au facut-o degeaba!