Utilizatorii Facebook au fost cobai în experimente psihologice desfăşurate în luna ianuarie a anului 2012. Asta e o ştire ce a apărut săptămâna trecută şi care acum tinde să se propage ca un bulgare de zăpadă ducând la isterie generală în rândul utilizatorilor Facebook.
Experimentul psihologic, despre care este vorba, a avut un scop precis. S-a dorit o dovadă ştiinţifică a ceva ce doar se bănuia. Şi anume, s-a dorit confirmarea ştiinţifică pentru faptul că starea emoţională a unei persoane, utilizator de reţea de socializare, poate fi influenţată pozitiv ori negativ de informaţiile pe care le primeşte în flux.
S-a considerat necesar un astfel de experiment ca urmare a Revoluţiei din Egipt, când Social Media prin intermediul Facebook şi Twitter au avut un rol covărşitor în declanşarea şi susţinerea protestelor ce au dus la înlăturarea dictaturii în respectiva ţară.
Din punct de vedere legal, Facebook nu a încălcat nicio prevedere. Deasemenea, chiar dacă nu au ştiut şi nici măcar nu şi-au dat acordul, persoanele implicate în experiment au avut datele personale protejate. Adică, cercetătorii nu au avut nici un moment acces la numele, adresa ori alte informaţii despre utilizatori. Exceptând starea emoţională a utilizatorului. O stare emoţională indicată de activitatea sa, statusurile sale, aprecierile (like) pentru diferite informaţii ori distribuirea (share) acestora.
Experimentul poate părea, la prima vedere, unul monstruos. Un Facebook lipsit de scrupule şi nişte cercetători care consideră oamenii drept cobai. În realitate nu e tocmai aşa. Astfel de experimente se efectuează mereu. Sunt o necesitate pentru a putea preveni isteria generală ori panica în cazul în care survin diferite modificări ale societăţii ori ale stării emoţionale ale oamenilor ce formează societatea, ca un întreg.
Sunt sigur că aţi văzut diferite rezultate prezentate în mass media televizată ori de altfel în care sunt prezentate concluziile unor teste de gen. De exemplu, este foarte probabil să fi văzut cum „cetăţenii ţării x sunt cei mai optimişti”. Ori cum „oamenii din ţară Y sunt cei mai deprimaţi”. Ori cum „în ţară Z speranţa de viaţă este de xx ani”. Tot teste psihologice sunt şi acelea. Doar că sunt simpliste şi realizate sunt formă comună, de sondare.
Revenind la experimentul realizat pe Facebook, pe utilizatorii Facebook, iată câteva date relevante:
–689003 persoane au fost incluse în test, fiind expuse unor diferite tipuri de mesaje cu încărcătură emoţională negativă ori pozitivă. Important de reţinut aici este că respectivele mesaje au fost generate de prieteni din listele proprii ale acelor utilizatori, nu de terţi.
-sistemul de desfăşurare a experimentului a fost unul simplu bazat pe recunoaşterea (algoritmică) a cuvintelor şi expresiilor negative ori pozitive şi ascunderea ori intensificarea apariţiei acestora printre statusurile din News Feed-ul fiecărui utilizator. Reacţia şi comportamentul emoţional al utilizatorilor supuşi experimentului, după o anumită perioadă de expunere controlată la un anumit tip de mesaj, fiind de fapt rostul şi scopul experimentului.
–statusurile analizate şi promovate în sistem random, indiferent că au fost negative ori pozitive, au fost generate de circa 155000 de utilizatori. Restul până la circa 700000 doar au primit mesajele în flux.
-în timpul experimentului circa 3 milioane de postări au fost analizate (algoritmic), postări ce conţineau per total circa 122 de milioane de cuvinte.
-din acele 122 de milioane de cuvinte, circa 4 milioane au fost considerate a fi pozitive iar 1,8 milioane au fost considerate negative.
-rezultatul testului a fost unul care a confirmat ipoteza iniţială a cercetătorilor şi anume că statusurile prietenilor de pe Facebook (şi probabil, zic eu, ale paginilor de brand) contaminează emoţional utilizatorul de Facebook. Ceea ce înseamnă că dacă ai în lista de prieteni oameni cu reale carenţe psihice sau care sunt labili emoţionali, vei prelua şi tu acelaşi comportament emoţional în situaţia în care eşti în contact frecvent cu aceştia. E un fel de-a: -spune-mi cu cine eşti prieten pe Facebook ca să-ţi spun cine eşti.
Lăsând testul şi analizând cât mai logic şi coerent, câţi dintre voi aţi simţit în ultimul timp faptul că starea voastră emoţională v-a fost schimbată de un status al unui prieten de pe Facebook ori de o ştire distribuită de o pagină de Facebook?
Să ne amintim de o situaţie recentă, cea cu invazia din Crimeea şi cu posibilul război NATO-Rusia. Va mai amintiţi cum o ştire care doar anunţa actualizarea documentului tip de încorporare în Armata Română, a fost rapid dezvoltată în isterie în rândul utilizatorilor de Facebook?
Câteva cuvinte negative puse în contextul acelei ştiri au putut isteriza mii de oameni pe Facebook, asta deşi în realitate nu aveau nici un motiv să fie speriaţi. Pentru că respectiva ştire era o banalitate.
Pentru asta sunt bune aceste experimente psihologice. Fie că ne plac ori nu, fie că suntem de acord cu ele sau nu. Pentru că în situaţia în care un debil mintal ori un om rău-intenţionat decide să manipuleze populaţia, isterizând şi panicând milioane de oameni pe o reţea de socializare, respectiva reţea de socializare să poată aglomera ori chiar ascunde mesajele panicarde pentru a putea calma oamenii.
Ştiu, va gândiţi acum şi la reversul medaliei, va gândiţi şi la teoriile consipirationiste, la illuminati & shit, dar gândiţi-vă şi la faptul că efectul de turmă este foarte periculos pentru inteligenţa şi capacitatea raţională a fiecărui individ.
*găsiţi datele acestor experimente aici