Ironia sorţii sau mai bine zis ironia marketingului, nu contează că-i online sau doar clasic, este munceşti pentru a dezvolta o marcă, o companie care să aducă un real plus de valoare, iar atunci când reuşeşti asta, oamenii din fruntea acelei companii să se comporte că nişte copii aroganţi, uitând tocmai valoarea principală pe care a fost construită respectiva marca.
Vorbim de branduri premium în România?
Iar când zic branduri premium în România, mă refer strict la companii locale, nu la corporaţii care-şi au filiale pe plaiurile astea.
Indiferent de cât de mult am vrea să credem contrariul, puţine sunt acele branduri româneşti care pot fi numite branduri premium. Asta pentru că un brand premium are în esenţă două mari valori: unicitate şi excelenţă.
Ori, nu prea poţi vorbi de excelenţă atunci când o companie este condusă de persoane care se comportă fals în relaţia cu colaboratorii sau clienţii. La fel, nu poţi vorbi de unicitate, atunci când serviciile sau produsele sunt la fel ca ale concurenţei, ca şi calitate, doar că sunt marketate mai eficient.
Pe scurt. Nu poţi vopsi o cioară ca s-o prezinţi drept porumbel. La fel cum nu poţi vopsi o pisică pentru a o prezenta drept leopard. Indiferent de cât de bun pr-ist sau marketer ai fi, „vopseaua” iese în evidenţă la un moment dat. Moment în care pseudo-brandul premium începe a se descompune la fel cum cad piesele într-un domino.
Lucrurile sunt simple, cu brandurile premium. Trebuie să creezi valoare. Unicitate, excelenţă. Să reciti, doar, că ai aceste valori este ca şi cum ai alege să bei apă în loc de vin, aşteptând să te îmbeţi.
Asta-i ironia în marketing. Să munceşti pentru a construi ceva de valoare şi să descoperi, la un moment dat, că oamenii din interior încalcă, prin comportament şi atitudine, tocmai valorile brandului. Deci, despre ce brand premium vorbim, când acel brand este ca un măr frumos dar care este stricat la interior?
