Nu stiu daca ati avut vreodata sentimentul acela de apartenenta al unui loc, loc ce era departe, foarte departe de casa voastra. Nu stiu daca ati simtit vreodata atunci cand ati vizitat o anumita locatie ca sunteti primiti cu bratele deschise chiar daca nu era nimeni care sa va intampine iar locul acela nici nu era macar casa voastra!

La capatul unui lung drum pietruit, cale de vreo 40 de km departare de Orastie, ascunsa in inima muntilor, sus, sus de tot, la cota 1300, se afla inima Daciei stravechi, inima tarii pe care noi azi o numim Romania, ca si cand am fi vrut cu tot dinadinsul sa ne pierdem radacinile.

Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, orasul antic ce cu un secol inaintea erei noastre devenise unul dintre cele mai importante puncte economice din Europa, locul sfant ce urma sa fie aparat cu pretul vietii de catre stramosii nostri daci.

Imi e greu sa povestesc in cuvinte senzatia pe care am avut-o atunci cand am calcat pentru prima oara pe poarta stravechiului oras, Sarmizegetusa Regia, in varful unui munte unde destul de greu se ajunge, la capatul unui drum anevoios ce serpuieste si se termina intocmai sarpelui cu cap de lup, asa cum era emblema straveche a Daciei.

Nu mi s-ar parea exagerat sa spun ca la capatul drumului ce are forma unui urias sarpe, se afla un lup, un lup ce domina autoritar muntii si vaile din jur, un lup a carei vizuina este atat de bine ascunsa incat nici dusmanii romani nu s-au incumetat sa ajunga!

Arbori inalti si impunatori te primesc in vechea cetate a Sarmizegetusei, o cale ce inca mai poarta pavajul vechiului drum antic te poarta spre ramasitele templelor sfinte, pentru a te ajuta sa simti istoria, pentru a te ajuta sa-ti dai seama care sunt radacinile tale.

Voi lasa melancolia la o parte, vechea cetate a Samizegetusei chiar si prin putinele ramasite ramase in urma celor 2000 de ani trecuti de la existenta sa, se impune si acum, isi arata prin fiecare fir de iarba crescut peste pietrele batute de vant, ploaie si timp, cat de mare si de mareata a fost, iti arata ca dacii au fost oameni ce au stiut sa-si protejeze radacinile, sa-si protejeze casa, poate si din cauza asta inca imi este greu sa cred ca armata Imperiului Roman a putut ocupa stravechea Dacia, cand urmele lor nici macar nu se simt prin apropierea acestei cetati! De altfel istoria vorbeste de la sine, romanii preferand sa construiasca Ulpia Traiana, cealalta Sarmizegetusa, intr-un loc departe de radacinile dacilor, unul mult mai accesibil si mult mai la ses, diametral opus fata de stilul si modul de viata al dacilor.

Imi pare rau insa ca noi ca natie nu reusim sa ne dam seama de comorile pe care le avem, Sarmizegetusa Regia ar putea fi o adevarata bijuterie turistica, loc de pelerinaj, pentru ca cine a spus ca un drum acolo, la Sarmizegetusa Regia, te incarca de energie si de viata, nu a gresit, dimpotriva, a avut mare dreptate!

Nu cred ca ar costa prea mult, in comparatie cu sutele de proiecte esuate, ca drumul dinspre Orastie, pana la baza muntelui unde este situata vechea cetate dacica, sa fie asfaltat in totalitate! Oamenii din zona aceea isi dau seama de valoarea si importanta vechii cetati si pare ca nici cu riscul de a trai in saracie lucie nu vor sa paraseasca zona, ori asta inseamna ceva!

In incheiere, va las un set de fotografii realizate de Dana Diaconu, la Sarmizegetusa Regia! ­čÖé