Indiferent ce ar declara, la supărare, Lia Olguţa Vasilescu şi indiferent de ce ar striga în stradă, într-o falsă bucurie, Adrian Mititelu, evenimentele din ultimul an pot fi puse uşor cap la cap pentru a demonstra că proiectul CS U Craiova nu are nicio legătură cu PSD şi campania electorală din această toamnă.
Patronii CS U Craiova nu au declarat nimic în acest sens, preferă să tacă si să facă, însă este uşor de dedus că doar au folosit vanitatea primăriţei din Craiova pentru a reuşi să pună pe picioare proiectul menit să ajute la renaşterea fotbalului craiovean.
În sprijinul afirmaţiei mele, vine întâmplarea de azi când primăriţa Craiovei, după ce în supărarea ei aruncase în stânga şi-n dreapta cu ironii stranii, mai târziu tot ea, postase pe aceeaşi pagină de Facebook, personală, o fotografie cu Klaus Iohannis şi fanionul CS U Craiova. Postare care a dispărut între timp.
Numai că fotografia circulă de mult timp pe internet şi prin presă. Fiind cât se poate de real faptul că Preşedintele ales al României a primit în urmă cu doar câteva luni acel fanion de la Pavel Badea, pe atunci manager la CS U.
Puse cap la cap, informaţiile astea, ce se poate deduce?
1 – că primăriţa Craiovei acţionează impulsiv şi fără discernământ.
2 – că actionarii CS U vor să facă performanţă în fotbal, nu în politică, altfel nu l-ar fi trimis pe Badea la Primarul Sibiului. Altfel ar sfida logică, ca Badea să se pozeze cu contra-candidatul PSD, nu?
Pentru domnul Klaus Iohannis, alegerea culorii albastre pare să fi fost foarte inspirată. Chiar dacă în judeţele Olteniei a câştigat roşul, cu doar o singură excepţie lupta a fost „mai uşoară”, în Dolj, în rest albastrul a reuşit să scoată mai mult de 40%, ba’ chiar 49% în Vâlcea. Pe semne că indiferent cât de bună ar fi maşinăria electorală a PSD, oltenii nu suportă de fel culoarea roşie.