Există de ceva timp o modă din asta pe care nimeni nu o aprobă dar pe care foarte mulţi o susţin. Culmea, din cei ce susţin, mulţi sunt oameni ce se presupune că ar trebui să aibă un gram de materie cenuşie şi nu ar trebui să încurajeze propagarea unor informaţii ce cu uşurinţă pot fi catalogate cel puţin irelevante.

Despre Social Media, cu preponderenţă, despre Marketing Online, despre E-Commerce, despre Online, despre una ori despre alta. Constant apar fel de fel de statistici. Fiecare grafic subliniază câte o chestie. Mai interesantă ori mai puţin interesantă.

Problema nu sunt statisticile, asta ca să nu fiu înţeles greşit, ci problema este faptul că multe din statisticile preluate şi publicate în publicaţii online (şi nu numai) sunt de cele mai multe ori statistici irelevante pentru, tocmai mediul, pentru care au fost făcute.

Spre exemplu, azi circula „graficul” conform căruia la nivel global traficul „social” (adică dinspre reţelele de socializare) a venit în x procente dinspre y reţea. Numele şi procentele, deasemenea, nici în exemplul meu nu sunt relevante. Graficul cu atât mai puţin. Nu poţi vorbi despre statistici relevante despre traficul „social” la nivel global când tot la nivel global numărul campaniilor de Marketing Online a crescut cu cel puţin 20% în ultimile luni de zile.

Caz concret, nu poţi vorbi despre faptul că Facebook aduce cel mai mult trafic pentruun  site din zona e-commerce când în realitate mai mult de 40% din acele magazine online au în derulare (ori au avut în ultima perioadă) campanii de marketing online axate pe campanii PPC (Facebook în cazul de faţă, Adwords sau oricare altă platformă).

E ca şi cum ai spune că maşina x merge 600 km cu un singur plin, fără să te gândeşti că dacă nu-i faci plinul maşina x poate nu merge nici jumătate din distanţa asta. Maşina fiind Facebook, „plinul” fiind traficul online primit de un magazin online (organic + plătit, ambele incluse).

Dacă graficul ar fi spus că Facebook a trimis cel mai mult trafic „free” atunci lucrurile ar fi stat altfel (dar nu prea mult, dat fiind diferenta uriasa intre retele). Dar asta e mult mai greu de măsurat. În cazul Adwords, în speţă Google, e foarte uşor să măsori şi să diferenţiezi. În cazul Facebook e ceva mai dificil, pentru că implică şi setarea de url-uri dedicate în campanie, plus alte câteva chestii. Ori asta implică muncă pe care mulţi marketeri nu o fac, pentru că în efect este de multe ori inutilă.

Exemplul de mai sus este unul recent, însă se tot întâmplă periodic să apară statistici fără „cap” şi fără „coadă”. Statistici ce sunt preluate şi puse în „hot spot” ca fiind relevante. Surpriză însă, relevanţa lor ţine fix cât ghilimelele de mai sus. 🙂

Cu alte cuvinte, dacă tot vorbim despre profesionism în Marketing Online şi Social Media, atunci haide să o şi arătăm, nu doar să pretindem altora ceea ce noi nu suntem în stare.