Trecând peste confunzia multora despre ceea ce înseamnă cu adevărat şi la ce foloseşte PPC (în speţă PPC prin intermediul Adwords), în rândul specialiştilor de marketing online persistă, în continuare, în mod greşit, ideea că SEO şi PPC sunt două domenii concurente în cadrul aceleiaşi branşe, marketingul online.

Este SEO concurentul campaniilor PPC?

-Eu zic nu, la fel o vor spune şi o mare parte a specialiştilor care au înţeles cum cele două domenii sunt de fapt partenere, nu concurente! Dimpotrivă, PPC ajută SEO, e adevărat că ajută în mod indirect, dar totuşi ajută.

Şi nu, nu ajută la un ranking în SERP mai bun, deşi algoritmul User Trust al motorului de căutare Google ar putea de fapt indica altceva, în privinţa asta. PPC ajută SEO în principal la ceea ce presupune SEO on-page, adică optimizarea paginilor web pentru îmbunătăţirea experienţei utilizatorului dar şi pentru o mai bună şi corectă indexare a respectivei pagini de către Google şi orice alt motor de căutare.

Cum se poate verifica ceea ce am spus mai sus?

Destul de simplu! Se poate crea o pagină specială care să fie folosită în campania PPC, optimizată SEO la nivel de bază. Traficul venit, mai apoi, dinspre campania PPC va releva treptat şi destul de precis care sunt elementele ce trebuie îmbunătăţite, din acea pagină, atât la nivel SEO cât şi la nivel UX/UI (deşi e cam pleonasm, aşa cum am exprimat). Rezultatele vor fi analizate, comparând direct pe cele ale campaniei PPC cu cele ale accesării informaţiei din pagină respectivă. Totul cu scopul, evident, de a îmbunătăţi modul de structurare şi servire a informaţiilor către utilizator. La final, cunoştinţele pot fi aplicate la nivel website.

Iar ăsta este doar un mod simplu de a demonstra cum SEO şi PPC merg în tandem, pentru că PPC-ul (campaniile de OM) aduce traficul pe site, dar mai departe depinde de alţi factori pentru a duce utilizatorul spre scopul final, conversia.

Se întâmplă, uneori, ca din cauza nepriceperii specialiştilor de marketing online (în speţă PPC), SEO să între în competiţie cu campaniile PPC. Mai exact, atunci când campaniile PPC de tip Search sunt targetate pe cuvinte cheie pentru care paginile destinaţie (landing page folosit în campanie) deja se află în poziţii medii de top (1,2,3,4,5) în Google Search. Iar competiţia asta, complet forţată, nu duce la altceva decât la irosirea bugetului campaniei PPC.

SEO şi PPC

SEO şi PPC

Concluzia este destul de clară, cred eu, SEO şi PPC nu sunt concurenţi ci parteneri. Dacă aveţi argumente împotriva a ceea ce am spus, atunci le dezbatem cu plăcere.