Au trecut câteva luni de zile, aproape o jumătate de an, de la momentul când un copil a fost ucis de câinii maidanezi într-un parc dintr-o zonă centrală a capitalei României. În tot acest timp, fireşte, iureşul mediatic s-a domolit. Câteva articole sporadice au mai reamintit de o problemă ce pare că nu se doreşte a fi rezolvată.
De câteva zile, însă, iureşul mediatic a repornit. Asta pentru că în ultimile 2 săptămâni şi ceva, în diferite oraşe ale României au căzut pradă, maidanezilor, din ce în ce mai mulţi oameni. A revenit astfel în prim-planul mediatic „problema maidanezilor”. Şi s-a dorit a afla în ce stadiu ne situam cu această problemă. A fost rezolvat ceva în ultima jumătate de an ori ba’?!

Se pare că nu, nimic nu s-a schimbat. Iar iureşul mediatic din toamna anului trecut a fost speculat la maxim de edilii locali şi de autorităţile statului pentru construirea de capital electoral. Firesc, de altfel, pentru România ultimilor 24 de ani.

Acum, gândim în mod logic şi serios. De ce ar vrea cineva să fie rezolvată problema maidanezilor?

Serios vorbesc, voi ştiţi câţi iubitori de câini sunt în România? -enorm de mulţi oameni iubesc câinii, mai ales câinii maidanezi. Enorm de mulţi oameni iubesc câinii maidanezi mai mult decât iubesc pe alţi oameni. De fapt, ce tot vorbesc, pentru anumiţi oameni câinii maidanezi sunt mai presus decât oamenii. Şi e normal să fie aşa din moment ce câinii maidanezi, fără voia lor şi ca o consecinţă a unei sorţi crude şi nepăsătoare, au devenit obiectul muncii pentru zeci de organizaţii. Sunt suficient de mulţi români care-şi câştigă existenţa ca urmare a faptului că încearcă să „rezolve problema câinilor maidanezi”.

Şi, iarăşi, e normal să n-o rezolve. Şi e normal să se opună şi să catalogheze drept barbarism orice tentativă a altora de a rezolva problema. Păi dacă ar fi rezolvată problema asta, nu vă daţi seama că aceşti oameni ar rămâne fără obiectul muncii?

Până mai ieri, acest ieri fiind acum o jumătate de an, credeam de bună cuviinţă şi ca o demonstraţie de omenie o soluţie simplă, dar complexă ca efect. Îmi tot repetam ceva de genul „dacă oamenii ăştia care adoptă câte 2, 3…10 maidanezi ar alege în schimb să adopte unul, doi copii orfani lucrurile ar sta altfel pentru societatea în care trăim, pentru că acei copii ar putea creşte în sânul unei familii şi în loc să ajungă, la adolescenţă, să fie marginalizaţi de societate ar reprezenta cu totul altceva”.

Însă nu mai cred asta, dimpotrivă. De fapt ceea ce cred acum este tocmai contrariul. Mă bucur că românii adoptă maidanezi, cu zecile. Pentru că, îmi dau seama, eu ca om nu aş fi dispus să încredinţez soarta unui copil în „mâinile” unui om ce pune viaţa unui câine mai presus decât viaţa altui om.

Da, viitorul României pare a fi sumbru, trist. Ne place să ne lăudăm că românii sunt deştepţi, inventivi. Ne place să ne lăudăm că românii sunt ospitalieri şi că-şi ajută semenii. Ne place să ne lăudăm, doar. În realitate doar unii români sunt deştepţi, inventivi, ospitalieri. Restul sunt doar prinşi într-o gândire plină de lăcomie, laşitate, rea-credinţă, rea-voinţă. Toate duse la extrem, acel extrem fiind reprezentat de faptul că sunt dispuşi să pună viaţa unui câine mai presus de viaţa unui copil.

Rândurile de mai sus pot părea o aberaţie, pot părea rupte de realitate, pot părea manipulatorii, pot părea în multe feluri. Depinde de fiecare cât de dispus este să accepte adevărul. Depinde de fiecare cât de dispus este să privească realitatea. Cât despre acţionat, să fim serioşi, de acţionat acţionează doar cei ce au de câştigat bani din ceea ce întreprind. Ar vrea mulţi să acţioneze, alţii încearcă, dar atunci când nu există unitate e greu să existe strategie şi rezolvări.