Cum utilizarea emailul, ca serviciu de mesagerie, a devenit parte din viaţa tuturor utilizatorilor de internet (nu cred că exagerez când spun asta), o idee foarte bună pentru a ajunge la o audienţă corect şi eficient targetata, pentru campanii de advertising, pot fi reclamele Adwords afişate în căsuţa de email.
Gmail a introdus acest serviciu cu mulţi ani în urmă. Însă, abia azi a simplificat modul de targeta şi afişa reclame direct în Gmail. Simplificarea constă în modul strict tehnic de a crea reclame care să se integreze foarte bine lângă restul emailurilor utilizatorilor. Funcţionalitatea asta putea fi obţinută şi până acum, cu servicii gen Gmail Sposored Promotions sau DoubleClick. Dar în Adwords, pentru a afişa reclame bogate în conţinut în Gmail, era o adevărată muncă (în special cu mici trucuri de plasament în targetare).
Sigur, simplificarea nu este tocmai simplă. Încă trebuie multă atenţie atunci când se setează campania. Pentru că dacă vreţi să targetaţi direct şi numai Gmail, atunci trebuie să folosiţi plasamentele specifice Gmail.
Ceea ce a făcut Google Adwords mai simplu, pe lângă galeria de reclame predefinite prin format (există şi opţiunea de rich-ad prin custom html), este tocmai partea această de targetare pentru că este mult mai uşor de controlat. Aveţi aici paşii pentru o corectă targetare a Gmail.
Mutarea asta, făcută de Google Adwords, cam lasă puţin în afara jocului pe cei care insistă pe Email Marketing (în varianta Newslettere şi promoţii prin Direct Email). Şi cred că vă daţi seama de ce.
Despre reclamele Adwords în Gmail se vorbeşte numai de bine, deocamdată. Parametrii, la nivel de metrici şi dimensiuni de măsurare, afişează date care fac ca alte campanii Adwords să pară mari consumatoare de bugete. Dar totul este acum, într-un moment în care prea puţini marketeri folosesc acest serviciu.