Specialistii in Online Marketing par a fi din ce in ce mai mult de acord ca unul din trendurile cele mai puternice ale anului 2014 dar si a anilor ce vor veni este promovarea online a afacerilor locale.
In sprijinul celor ce au afaceri locale si care vor sa aiba promovare online, am considerat oportun sa fac o lista cu cateva sugestii si indicatii, lista de care ar fi bine sa se tina cont pentru ca cele ce urmeaza sunt scrise prin prisma experientei mele si nu doar extrase din alte articole sau carti de specialitate.
Vom urma 3 principii mari si tari, astfel incat promovarea online a afacerilor locale sa fie eficienta atat ca impact cat si costuri. Iar cele 3 principii sunt: popularitatea platformei unde se face promovarea, utilitate si costuri de promovare. Deasemenea, important de retinut, sugestiile si indicatiile de mai jos sunt destinate afacerilor locale care abia acum testeaza intrarea in online. Sigur, nu exclud nici pe cei care isi fac deja promovare online, insa voi vorbi preponderent pentru cei novici in domeniul business-online.
Inainte de toate, trebuie sa tineti minte un aspect important:- promovarea online a afacerilor locale se poate face avand sau nu un website. Recomandat este sa aveti un website, insa cum acesta implica si niste costuri suplimentare puteti „suspenda” acest aspect undeva in planurile de viitor. Puteti foarte bine sa va promovati in online afacerea si daca nu aveti un website.
Platformele online spre care trebuie sa va concentrati atentia, in primul rand, sunt Google Locatii (Places for Business) si Facebook. Iar daca resursele va permit (timp, nr angajati, costuri etc) luati in considerare TripAdvisor, Foursquare, Bing Places si Yahoo Local. Platforme de genul Linkedin, Twitter, Instagram sau Pinterest ar fi bine sa le lasati in plan secund, pentru ca promovarea pe acestea este insotita de extrem de multe conditionari, cum ar fi numarul de utilizatori nu tocmai mare, utilitatea efectiva destul de mica pentru afacerea dumneavoastra si mai ales, automat, costuri mai mari pentru promovare.
Incep cu Facebook, unde sunt necesare:
-o pagina de brand (nu profil de utilizator) unde trebuie completate absolut toate informatiile ce pot ajuta la identificarea pe plan local, online, a afacerii.
-o categorie corecta de incadrare a afacerii si implicit a paginii, este obligatorie, deasemenea adresa fizica si serviciile ori produsele pe care firma dumneavoastra le comercializeaza trebuie afisate in pagina;
-un alt factor important, pentru ca Facebook sa ajute promovarii, este ca inainte sau dupa ce ati creat pagina sa folositi si Bing Places, unde de asemenea completati toate datele necesare, astfel incat sa „apareti” si in Bing Maps. Motivul combinarii celor doua este ca motorul de cautare web pe care Facebook il foloseste este Bing iar asta va contribui la optimizarea promovarii. Facebook Graph Search, motorul de cautare intern al Facebook, tine cont de acest aspect atunci cand returneaza rezultate, chiar si cand interogarea utilizatorului face referire doar la reteaua interna a Facebook (pagini, evenimente, aplicatii etc)
-dezvoltarea unei comunitati pe pagina de Facebook nu reprezinta o strategie in sine, mai ales luand in considerare severitatea algoritmilor Edge Rank, totusi este necesar sa cresteti expunerea paginii prin atragerea de oameni care sa apara in lista celor ce „v-au placut” sau mai bine zis au dat like, indiferent ca promovati direct (produse ori servicii) sau indirect (pagina in sine). Observati ca nu pomenesc nimic despre fani. Recomandat este ca intregul proces de crestere a expunerii paginii de Facebook sa fie facut prin intermediul Facebook. Asta insemnand ca veti renunta tentatiei de a cumpara like-uri de la diversi „specialisti in promovare”. Chiar daca este mai costisitor (intre 4-8 euro pentru 100-150 de like-uri pt pagina) este mult mai sanatos, pentru ca oamenii ce vor da like o vor face pentru ca „v-au placut” nu pentru ca au fost obligati intr-un fel sau altul s-o faca. Cumpararea de like-uri este extrem de nociva promovarii online. Procesul de crestere a expunerii paginii si implicit a afacerii dumneavoastra pe Facebook este relativ simplu si implica folosirea Facebook Ads, prin intermediul acestei unelte putand targeta local, doar local, piata dumneavoastra de desfacere, inclusiv atunci cand doar doriti sa promovati un produs sau serviciu pe care-l oferiti.
-pasii de mai sus se aplica indiferent ca ati creat ori nu un website pentru afacerea dumneavoastra, insa daca ati creat atunci rugati-va programatorul sa conecteze website-ul la pagina de Facebook. (stie el ce sa faca)
Mergem mai departe, spre o alta unealta importanta pentru promovarea online a afacerilor locale si anume Google Places for Business sau Google Locatii cum simplu este tradus in limba romana.
-utilizarea acestui serviciu este gratuita si ofera un plus de vizibilitate pe motorul de cautare Google, plasarea locatiei fizice a afacerii dvs. in Harti Google, posibilitatea dezvoltarii unei pagini de brand pe Google Plus (oarecum asemanator cu Facebook ca si utilizare in aceasta privinta). Toate acestea vin automat adaptate de catre Google si pietei de mobil.
-folosirea Google Places implica insa o verificare a adresei fizice a afacerii, astfel ca dupa inregistrare in platforma veti primi pe adresa indicata o scrisoare de verificare pe care este mai mult decat recomandat sa nu o ignorati, altfel intreg procesul de promovare va fi stopat.
-prin intermediul Google Places veti putea sa va setati adresa fizica, categoria afacerii, un numar de contact, produse si servicii pe care le oferiti, toate urmand a fi disponibile disponibile utilizatorilor de Google Search si Google Maps. Deasemenea, prin intermediul platformei veti putea, daca doriti, sa primiti si recenzii de la utilizatori, intr-un mod oarecum asemanator cum se poate primi pe pagina de Facebook, desi conceptul este unul sensibil diferit ca structura.
-veti merge, mai apoi, spre Google Plus, unde deasemenea veti crea o pagina de brand si veti completa datele aferente, corect si cat mai explicit. Nu aveti nevoie de alt cont, pentru ca Google foloseste sistemul unificat, un cont pentru toate serviciile sale, inclusiv Youtube. Totusi, dezvoltarea si cresterea expunerii paginii de Google Plus se va face diferit decat in cazul Facebook, dar nu foarte mult. Important de retinut este faptul ca toate postarile de pe pagina Google Plus, cele setate pe distribuire „publica” sunt indexate de catre Google Search.
-avand pasii de mai sus completati, puteti sa va indreptati spre una dintre cele mai bune unelte de promovare online si anume Google Adwords, deasemenea folosind acelasi cont Google. Aici puteti dezvolta campanii de promovare extrem de sofisticate, targetate precis pentru piata dumneavoastra de desfacere, avand ca obiectiv cresterea efectiva a cifrelor de afaceri.
Deasemenea, folosirea serviciilor Google Places, Google Maps, Google Plus ori Google Adwords nu implica necesitatea de a avea un website pentru afacerea dumneavoastra, insa daca il aveti atunci este recomandat sa fie inclus si conectat cu acestea.
In cazul in care resursele va permit este recomandat sa folositi si TripAdvisor (o excelenta platforma de recenzii pentru afacerile locale, insa cu preponderenta cele ce au ca obiect de afacere prestarea de servicii de turism) si/sau Foursquare. Pasii de inregistrare sunt asemanatori cu cei din cazul Facebook ori Google Places, insa utilizarea acestor doua platforme se rezuma doar la asta, la inregistrare si la „existenta” propriu-zisa pentru ca in ambele cazuri utilizatorii vor fi cei care vor promova afacerea, prin intermediul recenziilor. Un mic amendament se cuvine mentionat, in special in cazul Foursquare unde afacerea poate fi promovata prin intermediul Foursquare Ads, insa cum in Romania numarul de utilizatori este destul de mic, o promovare intensa isi are rostul doar daca in zona geografica a afacerii dumneavoastra se afla un numar important de utilizatori. Si in cazul TripAdvisor se poate apela la promovarea contra-cost insa serviciile sunt chiar mai limitate decat in cazul Foursquare, chiar daca platforma are mai multi utilizatori.
Nu in ultimul rand, daca resursele va permit, puteti apela si la promovarea pe Linkedin, Twitter ori Pinterest, insa cum aceste platforme nu sunt atat de populare in Romania, este bine sa le folositi doar ca unelte secundare. Pasii, in esenta, sunt asemanatori celor din cazul Facebook ori Google Places, costurile sunt sensibil mai mari (in cazul Linkedin si Twitter, pentru ca Pinterest nu are servicii de Ads/reclame deocamdata insa este programat sa apara spre finalul lunii mai, 2014).
O ultima sugestie, concentrata pentru promovarea prin intermediul Adwords, se refera la necesitatea de a apela la specialisti certificati in Adwords, direct de catre Google. Platforma este una foarte complexa si o buna promovare prin intermediul acesteia necesita, bineinteles, cunostinte temeinice si o specializare profesionista. Ar trebui sa spun acelasi lucru si in cazul Facebook insa sistemul de certificare propriu-zis se bazeaza in primul rand pe un sistem de recomandare din partea altor specialisti certificati de Facebook, inainte de orice altceva. In aceasta situatie, probabilitatea sa gasiti un specialist certificat in Facebook Ads, direct de catre Facebook, este un redusa, la asta adaugand si costurile care in esenta trebuie sa fie convenabile afacerii dumneavoastra. Ideea este, ca in cazul Facebook, folosirea reclamelor este mult mai usoara decat in cazul Adwords, nivelul de complexitate fiind mult mai mic. Sigur, pentru rezultate bune ale promovarii este nevoie de setari eficiente ori astea numai oameni cu experienta in domeniu pot face.
Multumim pentru articol, il consider extrem de util. Habar nu aveam ca Bing este atat de important pe Facebook, de fapt intreaga ta abordare pe Facebook e putin neobisnuita pentru ca din cate am vazut multi nici nu pun pret pe optimizare.
Stiu, multi considera promovarea pe Facebook ceva foarte usor de facut. In realitate este usor, insa daca vrei performanta atunci nu utilizezi Facebook pentru afaceri ca si un utilizator normal. 😀