Fifty Shades of Grey, filmul, poate deveni un adevărat studiu de caz pentru specialiştii Social Media. Şi, de ce nu, poate şi pentru specialiştii de marketing online. Pentru că reprezintă un adevărat paradox.

Într-o proporţie covârşitoare, românii se declara dezgustaţi de acest film. Cam aceleaşi procente se regăsesc şi în opţiunile publicului internaţional. Paradoxal, la recenziile online şi părerile internauţilor, doar în România în primul weekend de la lansare, Fifty Shades of Grey a avut circa 150.000 de spectatori şi a adus încasări de circa 2,8 milioane lei.

Atât de mare este paradoxul.

Nu ne place, dar am făcut cozi la cinematografe ca să-l vedem. Nu ne-a plăcut, dar am înşiruit zeci de comentarii pe Fb despre cât de puţin ne-a plăcut Fifty Shades of Grey.

*Eu nu am văzut filmul, nu am citit nici cartea (cărţile?).

Probabil paradoxul de care vorbeam mai sus poate fi explicat doar de faptul că filmul s-a bucurat de succes, premergător lansării, doar datorită cărţii. Şi, cum paginile Fifty Shades Of Grey au îmbujorat milioane de femei din întreaga lume, probabil că filmul a venit precum o cruntă aducere cu picioarele pe pământ.

*Puteţi ignora titlul, nu ştiu dacă este cel mai prost film.