Fotbalul romanesc a intrat, se pare, intr-una dintre cele mai negre perioade ale sale! Bula de aer ce prinsese mintile tuturor, datatoare de sperante la performante notabile in competitiile internationale, pare a se fi spart in acest an iar sumele fabuloase vehiculate ani de-a randul in jurul echipelor de fotbal romanesti par a fi disparut in neant!

Rand pe rand echipe de traditie ale fotbalului romanesc au cazut in haos, pornind de la Poli Timisoara, UTA Arad, FC Arges Pitesti, U Cluj, Universitatea Craiova, Sportul Studentesc si ajungand la Rapid Bucuresti!

Per ansamblu, vorbim de multe din principalele ”izvoare” de talente ce au furnizat fotbalului romanesc decenii de-a randul sportivi care aveau sa aduca faima, trofee si bani, nu numai la nivel local dar si national!

Daca pentru Rapid Bucuresti lucrurile par a se imbunatati dupa ce George Copos, omul cu al carui nume s-a identificat in ultimii, aproape, 20 de ani, a decis in sfarsit sa cedeze clubul unei generatii noi de investitori, dornici de performanta, nu acelasi lucru se poate vorbi si despre restul cluburilor sus-mentionate! Exceptie face, bineinteles, Sportul Studentesc, insa cum istoria echipei din Regie a fost una mereu zbuciumata, situatia actuala, de non-combat sau non-performanta, pare a fi una normala!

Cum in mintea si sufletul meu de microbist infocat, Universitatea Craiova a ocupat si va ocupa mereu ”tot spatiul”, articolul de azi este dedicat situatiei incredibile de la Craiova!

Situatia Universitatii Craiova seamana foarte mult cu un meci al orgoliilor stupide!

Sa ne amintim putin istoria recenta a acestui club, unul dintre cele mai titrate cluburi din Romania, primul din tara noastra care a reusit sa se impuna la nivel international, ajungand pana in sferturile Cupei Campionilor in 1982 si reusind prima performanta notabila pentru o echipa de fotbal romaneasca, semifinalele Cupei UEFA in 1983!

Daca intre 1990 si 2000, Universitatea Craiova inca mai respira aerul de legenda al Craiovei Maxima iar conducerea clubului se parea ca trateaza participarea in competitii cu aceeasi atitudine pe care o doreau suporterii, o atitudine demna de istoria clubului, alergand mereu dupa performanta, dupa trofee, din 2000 a inceput decaderea unui club de legenda!

Prinsa intr-o lupta a intereselor meschine, sub patronajul lui Gigi Netoiu iar mai apoi sub cea a lui Dinel Staicu, Universitatea Craiova parea din ce in ce mai mult a fi o alta echipa de pluton, una care se multumeste sa existe!

In urma sezonului 2004-2005 a survenit si prima retrogradare din istoria de mai bine de 41 de ani (la acea data) a clubului, contra-performanta legata direct de numele fostului patron Dinel Staicu si a actualului patron Adrian Mititelu!  Detaliile despre acea rusinoasa etapa din viata clubului se cunosc foarte bine, deci nu e cazul sa dezvolt!

Revenita in prima liga, dupa doar un an de fotbal la matineu, Universitatea Craiova a parut pentru urmatorii ani, pana in 2010, din nou ca respira acel aer de legenda al Craiovei Maxima, oferind pe tava fotbalului romanesc inca o generatie de jucatori tineri si extrem de talentati!

Insa, in toamna anului 2010, avea sa inceapa ”nebunia maxima”:

-imbatat de dorinta de a face performanta, patronul Adrian Mititelu decide sa-l aduca pe banca tehnica, antrenor dar si manager, pe Victor Piturca, omul de care se lega si ultima performanta notabila a echipei craiovene, un loc doi obtinut la finalul sezonului 1994-1995;

-neatent sau prea plin de incredere, Adrian Mititelu a acceptat o clauza de reziliere a contractului cu noul antrenor, Victor Piturca, fabuloasa pentru fotbalul romanesc, la acea data si nu numai, angajandu-se sa plateasca 7 milioane de euro antrenorului in cazul in care-l va disponibiliza inainte de incheierea contractului;

-in urma unor zvonuri, jocuri de culise, Adrian Mititelu decide sa-l dea afara din conducerea tehnica a Universitatii Craiova pe proaspatul antrenor, dupa nici 5 luni de zile de la instalare, asta desi performantele echipei erau destul de bune la acea data;

-in luna ianuarie 2011, Adrian Mititelu decide sa-l umileasca pe Victor Piturca inchizandu-i portile cantonamentului in nas, la propriu, in fata presei, asta desi putea sa-si stapaneasca orgoliul si sa actioneze mult mai cumpatat;

-evident, restul datelor se cunosc, Victor Piturca a solicitat respectarea clauzei de reziliere si deci plata compensatorie de 7 milioane de euro, Adrian Mititelu constientizand greseala facuta la semnarea contractului a inceput sa combine fel si fel de inginerii, metode si tactici prin care sa scape de respectiva plata, asta desi la mai bine de 2 ani de la respectivul eveniment, Justitia Romana l-a obligat la plata respectivei clauze;

-in 2013, dupa mai bine de 2 ani de lupte inutile, timp in care clubul Universitatea Craiova a fost dezafiliat de la FRF pentru ca oamenii ce l-au condus au reusit sa faca pasi gresiti unul dupa altul, ignorand deliberat si sfidand regulamentele FIFA, fotbalul in Banie pare sa revina la viata, insa o face in acelasi stil in urma caruia a si intrat in coma, cu scandal, cu orgolii, cu multa prostie organizatorica, cu interese si jocuri de culise, cu declaratii ametitoare si pline de non-sens, cu folosirea de mici grupuri de indivizi platiti care sa faca propaganda;

Azi, 1 iulie 2013, la Craiova fotbalul pare a fi ultima grija, principala grija a celor ce au pe umerilor lor istoria si faima unei glorioase echipe de fotbal pare a fi doar vindecarea unor orgolii ranite!

Satula de promisiuni desarte, Primaria Craiova a decis sa infiinteze o noua echipa de fotbal, CS Universitatea Craiova, echipa care sa poarte culorile, emblema si istoria vechii echipe U Craiova, cea care scrisese legenda ”Craiova Maxima”  in anii ’80!

Constient, de asta data, ca pierde marele meci chiar pe finalul lui (dupa 2 ani de joc continuu), Adrian Mititelu decide sa reintroduca echipa ce fusese dezafiliata in 2011, inapoi in competitie, asta desi trebuie sa-i fie clar ca el este persona non-grata in FRF si LPF, dupa ce ani de-a randul a intentat procese in justitie unul dupa altul, dupa ce ani de-a randul a atacat sefii fotbalului romanesc!

Indiferent de parerea mea personala sau  a suporterilor, microbistilor romani, vis-a-vis de sefii fotbalului romanesc, realitatea este ca este greu, aproape imposibil pentru oricine sa mai poata fi la aceeasi masa cu cineva pe care l-a jignit, atacat si contestat timp de doi ani de zile! Orgoliile, din nou, isi vor spune cuvantul!

Ajungem, deci, ca pe 1 iulie 2013 Craiova fotbalistica sa fie din nou ametita de promisiuni, dar de data asta din doua parti, una fiind cea a primariei locale ce doreste cu orice pret reinvierea fotbalului craiovean, cealalta fiind reprezentata de orgoliul lui Adrian Mititelu care nu vrea sa cedeze lupta desi e clar pentru toata lumea ca desi nu a pierdut-o, ii va fi totusi imposibil s-o continue, pentru ca pur si simplu nimeni nu mai doreste razboi, suporterii Craiovei doresc fotbal, nimic mai mult!

Ca de fiecare data in ultimii 10 ani de zile, Craiova este scindata in doua, o parte a celor ce cunosc jocurile de culise si le practica fara masura, si o alta a celor ce vor fotbal si nimic mai mult, adica suporterii, adica izvorul ce a furnizat talente ani de-a randul fotbalului romanesc!

Mesajul clar al suporterilor olteni atat pentru Primaria Craiova cat si pentru Adrian Mititelu este:

”vrem echipa de fotbal inapoi, indiferent ca este pe o structura noua sau pe cea veche!”

Suporterii olteni refuza sa creada, aproape la unison, ca asta este capacitatea de gandire a unor oameni ce conduc direct sau indirect unul dintre cele mai mari brand-uri ale Romaniei!

Pe Adrian Mititelu, nu-l contesta nimeni, nici unul din suporterii olteni nu-l blameaza, asta desi tot ce s-a intamplat este clar din vina lui si a orgoliului sau, toti suporterii sunt constienti ca el a iubit si iubeste Craiova, ca vrea performanta, insa niciodata suporterii Universitatii Craiova nu-l vor pune pe Adrian Mititelu mai presus decat Universitatea Craiova!

Cu alte cuvinte, Adrian Mititelu daca poate (pentru ca stiu ca vrea) sa readuca Craiova in fotbalul mare, atunci sa ne arate asta, iar suporterii vor fi langa echipa in secunda doi! Daca totusi nu poate dar e manat de acelasi orgoliu stupid, atunci il rugam frumos sa se retraga, sa-si vada de afacerile sale, banii ii va recupera intr-o forma sau alta, e om cu spirit antreprenorial, stie sa faca bani, dar il rugam sa nu mai trateze Universitatea Craiova ca pe o jucarie a sa!

Primaria Craiova, prin liderul sau, Olguta Vasilescu, isi va asuma intreaga responsabilitate pentru noua echipa, de structura si conducerea noii echipe, de componenta si urmatorii pasi ai clubului, iar pentru greseli vor fi mai aspru sanctionati decat oricine altcineva!

Cu sau fara palmares, cu sau fara cifre, istoria Universitatii Craiova nu o poate sterge nimeni, important este ca fotbalul craiovean sa renasca, important este ca Universitatea Craiova sa renasca, pentru ca odata cu renasterea Craiovei fotbalistice, va renaste si fotbalul romanesc!

Asadar, FC sau CS, nu conteaza, incetati meciul orgoliilor stupide, Craiova e doar una, indiferent ce denumire abreviata va avea, Universitatea Craiova va fi doar una, palmaresul Universitatii Craiova sunt suporterii sai, suporterii sunt Universitatea Craiova!

FC U. Craiova