Email Marketing. Îl facem cum trebuie?

Dacă tot mai există speranţe că Email Marketing încă se mai poate folosi ca şi canal de marketing care să genereze conversii imediate, şi nu ca şi canal de marketing care să contribuie la Brand Awareness şi Lead Nurturing, aş dori să fac un mic apel public către specialiştii în Email Marketing.

Doamnelor şi domnişoarelor, domnilor, aveţi suficiente informaţii să ştiţi ce mesaje sunt deschise, de către cine, când sunt deschise şi ce reacţii imediate sunt generate.

Corect, nu-i aşa?!

Păi şi atunci, de ce nu folosiţi informaţiile astea pentru a gestiona listele de utilizatori, listele de emailuri?

De ce nu folosiţi informaţiile, pe care le aveţi, in Email Marketing?

Pentru a modela şabloanele de mesaje în aşa fel încât chiar să fie interesante pentru destinatari?

Întreb lucrurile astea pentru că mi se pare aiuritor să descopăr că în continuare sunt bombardaţi cu emailuri, cu oferte ori Newslettere, utilizatori care au arătat clar că nu sunt interesaţi de tipologia de mesaje sau chiar de faptul că le primesc. Adică, tu ca marketer, vezi că X nu a deschis nici un mail din ultimile Y trimise şi continui să-l bombardezi cu mesaje. Nu ţi se pare suspect, ţie ca marketer, nu îţi devine clar, tot ţie ca marketer, că utilizatorul deja îţi indică un şablon de comportament, unul care să te facă să opreşti mesajele cu care îl bombardezi?! Ar trebui!

Performanţa în Online Marketing nu constă în “kilogramele” de statistici pe care le generează campaniile de promovare. Ci tocmai de tandemul de metrici care se demonstrează unul pe celălalt, astfel încât să poţi dobândi o notă de predictibilitate pentru întreaga activitate.

*Da, bănuiesc, ați intrat în posesia unor liste de emailuri in care singurele informații valide sunt doar adresele email, dar și așa, tot se poate face ceva mai bun decât SPAM!

Leave A Reply

Navigate