Dumnezeu ne-a dat o lecție, la Club Colectiv

Dacă tot vorbim despre lecții, dacă tot vorbim despre Dumnezeu și despre planurile Sale, ca și cum le-am cunoaște doar pentru că suntem creștini ori pentru că pupăm nu știu ce moaște, atunci haideți să vorbim ce este de vorbit.

Dumnezeu ne-a dat o lecție.

Una pe care să nu o uităm niciodată cât vom trăi noi, ca neam și țară.

Dumnezeu ne-a arătat că dacă vom continua să tolerăm corupția și minciuna, vom sfârși în chinuri provocate tot de noi.

Pentru că nu Dumnezeu a lăsat acea sală a clubului Colectiv să fie izolată cu materiale ușor inflamabile. Pentru că nu Dumnezeu a luat fără milă viețile bieților oameni în acel club, ci ignoranța și nepăsarea dar mai ales avariția și dorința de îmbogățire rapidă a unor semeni ai noștri.

Dumnezeu ne-a dat o lecție. Ne-a arătat că cei pe care în trecut i-am murdărit cu titulatura de șpăgari, și mă refer la medici, au făcut minuni reușind să mai ofere o șansă la viață pentru multe dintre victime.

Dumnezeu ne-a dat o lecție. A oprit carnagiul provocat de mâna omului, insuflând o putere de sacrificiu uriașă în sufletele celor care au murit salvându-i pe alții. Nu a putut să-I salveze pe toți, pentru că uneori lucrurile sunt departe de mica noastră capacitate de înțelegere.

Dumnezeu ne-a dat o lecție. Ne-a arătat că deși ne consideram dezbinați, indiferenți față de suferințele semenilor noștri, am reușit să ne unim forțele în fața unei greutăți pe care am ales să o ducem cu toții.

Haideți să nu mai vorbim cu ură despre Dumnezeu. Nu rockeri au murit în acel club, nu oameni care sărbătoreau nu știu ce sărbătoare păgână, ci au murit oameni. Oameni, uciși de nepăsarea și dorința de îmbogățire rapidă a altor oameni.

Dacă Dumnezeu a dat o lecție, vineri seară, atunci acea lecție este că răul este provocat doar de om și de infatuarea sa, de dorința de putere absolută. De ce nu ne gândim că poate, vineri seară, doar Dumnezeu a făcut ca numărul celor morți să fie limitat la cel care este acum?

Ni s-a oferit un cadou fără egal. Liberul arbitru. Libertatea de a alege. Tuturor. Atunci cum ar putea Dumnezeu să aleagă între unul și altul, între cei care să moară și cei care să traiască acum, în condițiile în care într-o bună zi toți la rândul nostru vom muri, și mai ales în condițiile în care copiii nu ascultă deloc de sfaturile părinților?

2 Comments

  1. Alex Dima Reply

    Este in firea omului sa caute razbunarea cu orice pret. Si tot in firea omului este sa se lase condus de tot felul de pretexte pentru a gasi explicatii complexe, cand tocmai acele explicatii sunt atat de simplu de gasit.
    Iti dai seama de tot talibanismul mediatic si social mediatic, din ultimile zile, doar uitandu-te la cum au ajuns sa se certe oamenii intre ei din cauza donatiilor ori de ce x a fost acolo si y nu a fost acolo.
    Un sentiment de indignare, asta simt. Si vrem schimbare, dar nu ne dam seama ca noi trebuie sa ne schimbam pentru a putea produce acea schimbare.
    Altfel, in doar cateva saptamani revenim la cele de zi cu zi de parca nu s-a intamplat nimic.

    • consider ca partea asta de talibanism este doar la inceput. in zilele ce vor urma sunt 99% sigur ca lucrurile vor capata o nuanta foarte urata. dar, ma rog, in online chestiile astea sunt deja o moda.

Leave A Reply

Navigate