În urmă cu ceva timp, cu vreo două sau trei săptămâni in urmă, am avut o mică dispută cu cineva din domeniu. O persoană pe care nu o cunoşteam şi pe care nici acum nu reuşesc să mi-o aduc bine aminte.
Disputa a pornit de la următoarea situaţie:
– pe un forum de specialitate, de pe G+, a apărut într-o zi un tip care avea nevoie de câteva idei pentru a proiecta o strategie de marketing online.
Trecând peste faptul că limbajul şi modul de exprimare al individului trădau intenţiile sale (tipul se recomanda a fi specialist de Marketing Online ori ceva de genul, însă fiecare cuvânt al său afirma de fapt contrariul, adică nu avea nimic de a face cu domeniul) am zis „ok, hai să întru în joc, doar de dragul jocului”.
În câteva cuvinte, schematic şi cât mai la obiect, am trasat rapid o strategie prin care îşi putea atinge obiectivele.
Tipul, bineînţeles, a solicitat şi altora idei. Pentru că, nu-i aşa, e mişto să ai trasate pe hârtie strategii de marketing, fie ele şi schematic-simplist (ai totuşi un punct de pornire).
Nu, nu cu el a fost disputa. Ci cu altcineva care a nu a găsit de cuviinţă decât să afirme că astfel de prezentări nu pot fi oferite gratuit. Reproşul său a fost că ideile costă, strategiile costă, totul costă.
Lucru cu care am fost şi sunt de acord. Ideile, analizele, strategiile, totul costă atunci când vine vorba de OM. Însă costă atunci când sunt aplicate pe caz concret, nu când sunt simple păreri. Şi mai mult de atât, nu atunci când ceea ce oferi este doar ceva de genul: „foloseşte PPC, foloseşte Newsletter…etc”.
De exemplu:
– costă: -strategie pentru compania X, domeniul de activitate specific A, strategie pe obiectivul CRO, pe segmentul demografic feminin 18-22 ani, persoane ce folosesc tehnologie de un anumit tip, interesate de Y, din zona geografică Z. În condiţiile în care compania x nu are magazin online ci doar 3-4 puncte de vânzare în 3-4 oraşe diferite iar prezenţa sa în online se rezumă la un site de prezentare. etc..etc..
(pot segmenta în continuare, dacă doriţi 😀 )
– nu costă: – să oferi liniar, schematic, o strategie de genul: – Campanie PPC, segmentată demografic şi targetata geografic pe interese şi plasament în Adwords şi Facebook, vizitatorii urmând a fi direcţionaţi spre un landing page dedicat în care să existe un CTA primar (aplicarea la ofertă) şi un CTA secundar (înscrierea într-o bază de emailuri pt notificări despre alte oferte). Totul pentru a optimiza rata de conversie în cazul unei lansări de produs a unui magazin online. (adică, aproximativ, ceea ce am si spus atunci)
Poate înţeleg eu lucrurile aiurea. Sau am alte valori şi principii. Însă mi s-ar părea stupid să solicit un onorariu cuiva doar pentru că-i zic „foloseşte Adwords şi Facebook” sau „foloseşte landing page”.
Partea cea mai aiurea este că există în domeniu extrem de mulţi specialişti care taxează pe astfel de păreri, ca cea pe care eu am oferit-o gratuit. Şi taxează cu onorarii serioase, nu gluma (gen 3000-4000 lei, dacă sursele mele au dreptate). Asta în condiţiile în care cu un Adwords, la nivel profesionist, nu poate lucra oricine. La fel şi cu Facebook, Youtube, Linkedin, Twitter etc. La fel şi cu uneltele de analiză. Nu mai vorbesc despre faptul că o prospectare de piaţă nu este oricine capabil s-o facă. La fel, nu mai vorbesc despre segmentări specifice, clare, pentru a distinge zona cheie de targetare.
Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb: – oare asta este cauza pentru care există atât de multe companii ori firme (mici sau mari) care se plâng de rate de conversie slabe la campaniile Adwords, Facebook, bloguri, magazine online s.a.m.d? Din cauza unor strategii trasate schematic, cu segmentări generale?
În concluzie, da, poţi oferi consultanţă gratuită în OM. Atâta timp cât ştii să faci diferenţa între părere şi strategie. Şi mai ales, în condiţiile în care înţelegi aplicarea a ceea ce înseamnă OM precum şi ce implică. Pentru că vorbim totuşi de Marketing Online, nu de postat statusuri pe Facebook.