Am tot observat, aşa cum era şi normal, numeroase discuţii pe tema exprimării sau a ne-exprimării votului la alegerile euro-parlamentare ce tocmai au trecut. Au fost câteva săptămâni de zile de discuţii interesante şi inutile. Au fost câteva săptămâni în care discuţiile s-au transformat ori au fost intenţionat transformate într-un curent mediatic.
Per total, esenţa discuţiilor a fost una a permanentei dileme a României post-decembriste (a se înţelege după 1989) şi anume:-e bine şi de ce e bine să mergi la vot, pe deoparte, nu e bine şi de ce nu e bine să mergi la vot, pe de alta parte.
Chestia e că tocmai discuţiile de acest gen arată cât de …imaturi?…în gândire sunt mulţi dintre liderii de opinie din România. Şi nu spun asta pentru că nu ar trebui să se discute despre astfel de subiecte, ci pentru că discuţiile de acest gen sunt inutile într-o societate guvernată, se presupune, de democraţie.
Pe scurt şi la obiect:
-ceea ce crezi tu că e bine nu trebuie să cred şi eu, asta e democraţie;
-ceea ce vrei tu nu trebuie să vreau şi eu, asta e democraţie;
-valorile tale nu trebuie să fie şi valorile mele iar dacă avem valori comune atunci acest fapt este o consecinta a unor cauze şi atât, asta e democraţie;
-dacă tu vrei să mergi ori nu la vot ţine de alegerea ta şi pur şi simplu nu e treaba mea, asta e democraţie;
-dacă eu vreau sau nu să merg la vot ţine de alegerea mea şi pur şi simplu nu e treaba ta, asta e democraţie;
-dacă tu crezi că limbajul vulgar, lipsa de respect şi tupeul nesimţit sunt soluţiile pentru a mă face să-mi schimb opinia atunci tu nu ai înţeles nimic din ceea ce presupune a fi democraţia;
Pe lângă ideile de mai sus, una singură, principala, se conturează pentru a deveni esenţială: -românilor le pasă prea mult de ceea ce fac semenii lor, ba’ mai mult, ţin neapărat să le demonstreze ce şi când greşesc, chiar şi când nu greşesc!
*asta vis-a-vis de discuţiile despre ce şi cum este democraţia
