Social Media ROI. Cea mai simplă formulă pentru zona e-commerce.

ROI în Social Media pare a fi o adevărată buturugă mică dar care răstoarnă carul cel mare. Metaforic vorbind sau nu, problema este reală. Vorbim despre relevanţă, despre conţinut, despre interacţiuni, despre rezultate, însă atunci când vorbim despre ce venituri generează cu adevărat Social Media, primim răspunsuri care mai de care mai stupide ori irelevante din partea multora ce pretind a fi specialişti în domeniu.

La fel ca în marketing, formula de calcul a ROI (return of investment) din Social Media este destul de simplă şi se calculează în aceeaşi manieră.

Valoarea prin prisma comenzilor plasate, în lei/euro/altă valută, a unui vizitator pe site.

Sau altfel zis:

(total încasări – cheltuieli) / nr vizitatori veniti dinspre reţelele de socializare

De exemplu:

total încasări = 1000 lei

cheltuieli = 200 lei (costuri pentru producere conţinutului, că doar e SM)

nr vizitatori = 5000

(1000 – 200)/ 5000 = 0, 16 lei

În exemplul de mai sus, fiecare vizitator pe site înseamnă/aduce 0,16 lei venituri pentru site. 

Evident, formula asta se aplică uşor pe zona e-commerce. La fel de evident, nu este vorba despre campanii PPC, ci efectiv despre trafic organic generat direct sau indirect de conţinutul creat şi indiferent de ceea ce poate însemna acel conţinut. Fie că înseamnă efectiv postări pe Facebook, Twitter (etc), fie că înseamnă descrieri de produs pe site care generează distribuiri în SM, fie oferte de pe site.

Important de reţinut este că trebuie separate cele două surse de trafic, plătit şi organic. Asta pentru că ROI pentru campaniile de promovare (reclame PPC şi altele) au o altă formulă, deşi asemănătoare. Indiferent că vorbim despre formulă simplă ori formulă reală a ROI, trebuie să se ţină cont şi de costurile de advertising.

Odată separate cele două tipuri de trafic, este destul de uşor să calculezi ROI în Social Media. Şi da, totul se reduce la venituri, conversii, vânzări (cum vreţi să le numiţi). Nimeni nu face muncă de voluntariat, nimeni nu investeşte într-un business doar pentru a investi în acel business. Totul se reduce la bani.

Faptul că urmărim şi alţi indicatori de performanţă nu înseamnă că nu toate campaniile se fac pentru a spori numărul de conversii. Totul, în marketing (SM e parte din marketing) se face pentru a spori numărul de conversii (vânzări). Doar metodele diferă. Unele sunt direct pro-conversie, altele indirect. Unele sunt orientate pentru rezultate imediate, altele sunt orientate pentru rezultate pe termen mediu sau lung.

Când, însă, nu vindem nimic online ci doar susţinem prezenţa în online a unui business, ROI în SM poate fi calculat numai dacă se fixează indicatori de performanţă reali şi care să poată fi urmăriţi şi atribuiţi. Şi, la fel de important, datele trebuie încrucişate corect cu cele din punctele de vânzare. Altfel, ajungem să considerăm ca indicatori de performanţă, reali, like-urile sau share-urile. Adică iluzii. Ori un business care se hrăneşte cu iluzii, înseamnă un business… (completaţi voi).

*Citeste si alte articole pe topicul Marketing Online si Social Media Marketing

Lasă un răspuns