Se vorbeşte foarte mult zilele astea despre ideea complet neobişnuită a celor de la Carrefour de a invita la prezentarea unui proiect un număr foarte mare de agenţii. Mostre de creativitate îmbinate cu mari doze de frustrare marchează părerile multor specialişti din Advertisingul românesc, specialişti care într-un fel sau altul şi-au simţit lezată demnitatea.

Pentru că da, părerea aproape unanimă este că agenţiile de advertising participante la #pitch2015 (apropo, hashtag-ul a fost lansat iniţial pentru altceva) au fost umilite public (zic ei) de către cei de la Carrefour, pentru că „nu se cuvine” să inviţi la aceeaşi masă oameni din 84? de agenţii.

Lăsând povestea deoparte, dacă e bine sau nu, dacă a fost bine sau nu, dacă pe viitor va fi mai bine sau nu, să ne gândim la următoarea variantă:

– să presupunem că mâine Carrefour anunţă în piaţă că scoate la concurs proiectul pentru faza de advertising a strategiei de marketing pentru primul semestru al anului 2016;
– şi să presupunem că, voalat sau nu, lasă să se înţeleagă că proiectul va însemna pentru companie o cheltuială de cca 40 milioane euro, pe advertising;

Câte agenţii credeţi că se vor prezenţa la următorul pitch?

– eu zic că cel puţin tot atâtea cât la #pitch2015

În altă ordine de idei, mai spun doar atât. În ţările unde apa caldă a fost descoperită ceva mai devreme, prezentările astea de proiect nu au o limită de participare (morală ori de alt fel). De altfel, cu cât proiectul este mai mare şi implică mai multă cheltuială, infrastructură şi logistică din partea unei companii, cu atât numărul celor cărora li se prezintă proiectul (şi mai apoi li se cere lista de preţuri preventive) este mai mare.

Chestia asta nu se întâmplă doar în Advertising. Ci cam în toate domeniile (cel puţin cele despre care am informaţii).

Nu cumva ne-am obişnuit să avem prezentări de proiecte şi licitaţii în circuit închis? Un circuit mic, viciat.

Cu o singură chestie nu sunt nici eu de acord. Cu modul asta de lucru, devenit obicei, de a crea demo-uri (mostre, schiţe, cum vreţi să le spuneţi). Adică să pui întreaga agenţie (sau o mică parte) să muncească zile întregi la crearea unor materiale demonstrative. Nu înţeleg lucrul asta şi mi se pare stupid (poate greşesc, nu neg asta).

Când tu ca agenţie ai deja portofoliu, când ştii că la client există deja marketeri care coordonează totul, ce rost mai are să faci astfel de lucruri?

E ca şi cum firmele de contructii ar trebui să facă segmente de autostradă, cu rol demonstrativ, doar pentru a putea spera să câştige proiectul.

*ps (şi later-edit):

Preţurile pe materiale de Advertising vor scădea din ce în ce mai mult iar competiţia va creşte exponenţial în următorii ani. Din păcate, este firesc să se întâmple asta. Produsul finit al Advertisingului, reclama, este primit în abundenţă de consumatori (că doar reclama este sufletul comerţului) iar din asta rezultă că este nevoie de şi mai multe reclame pentru a putea transmite ceea ce se doreşte, de către o singură companie. Mai multe reclame înseamnă costuri mai mari.

Şi da, e o prognoză care avantajează micile companii, nu corporaţiile. Iar asta pentru că, să fim realişti, micile companii preferă stabilitatea, colaborările pe termen lung, pe când corporaţiile în general preferă să recupereze pierderile financiare create de greşelile de management (în general angajaţi puşi în poziţii cheie, dar care merg pe principiul „timpul trece, leafa merge”) scăzând din bugetele departamentelor (Marketing şi implicit Advertising) unde valoarea produsului finit poate oricând fi contestată (este plină piaţa de „specialişti”).

În schimb, despre Carrefour, sunt sigur că va culege cât de curând roadele strategiei nou-abordate (orice ar putea însemna asta).