Stiu, este greu si costa ceva bani sa poti ajunge acolo. Nu multi bani, dar cum vremurile crunte pe care le traim nu permit foarte multe, marii majoritati a romanilor, suma necesara pentru a ajunge in Sighetul Marmatiei este de regula un impediment destul de important pentru multi. Intrarea in muzeu nu costa cine stie ce, nu mai mult decat un o sticla de bere, insa drumul costa, e drept, poate si din cauza asta multi romani nu ajung sa vada muzeul unde istoria Romaniei, de dupa cel de-al doilea razboi mondial, este expusa in cel mai mic detaliu.

Pereti plini de fotografii ale unor oameni ce au crezut in cauza lor, intr-o Romanie a romanilor, ziduri albe ce incearca sa ascunda petele de sange ramase in urma torturilor la care a fost supusa o intreaga elita a Romaniei si nu numai, atunci cand comunismul a ajuns sa puna stapanire pe Romania.

Daca exista cineva care regreta comunismul, atunci acel om trebuie sa mearga si sa viziteze Muzeul Victimelor Comunismului si al Rezistentei sau mai pe scurt, Memorialul Durerii, din Sighetul Marmatiei.

Fiecare centimetru patrat din inchisoarea unde identitatea unei natiuni s-a pierdut in negura istoriei, respira aerul durerii. Fiecare pas pe care-l faci in interiorul inchisorii este unul curajos, dar fiecare pas pe care-l faci te indeamna sa mai faci inca unul si inca unul. Te indemni singur, din inertie parca, sa vrei mai mult, sa descoperi mai mult, sa afli ce naiba s-a intamplat cu Romania care la inceputul secolului XX era una din marile puteri economice ale Europei iar la inceput de secol XXI a ajuns sa cerseasca atentia strainilor.

O intreaga elita a Romaniei, o intreaga rezistenta vie, a fost starpita de pe fata Pamantului de un regim comandat de mintile bolnave ce conduceau aceasta parte a Europei, de undeva din fotoliile de catifea de la Kremlin.

Azi, ne intrebam oare de ce romanii isi cauta cu inversunare identitatea propriei natiuni, ne intrebam oare de ce romanii nu sunt capabili sa gandeasca precum restul europenilor din vestul continentului. Azi, ne intrebam multe, cautam raspunsuri care sa ne ofere taria de caracter si mandria ca suntem o natiune, suntem un popor si nu o adunatura de indivizi.

La toate aceste intrebari, precum si la multe altele, raspunsurile sunt ferecate intre zabrelele inchisorii din Sighetul Marmatiei. Din fericire pentru noi, inchisoarea este acum muzeu iar raspunsurile sunt disponibile oricui are curajul sa le caute.

Ne-am bucurat, cei norocosi, de un spectacol asa cum Romania nu a mai vazut, poate, pana acum, cel al lui Roger Waters, spectacol numit simbolic ”The Wall” (Zidul).  O serie de ziduri, mult mai triste, mult mai linistite acum, sunt insa cele ale Muzeului Memorialul Durerii din Sighetul Marmatiei. Am facut aceasta paralela intre spectacol si muzeu, pentru ca artistul tocmai asta a incercat sa exprime prin prestatia sa, faptul ca trecutul, identitatea si libertatea oamenilor zace acum in spatele unui zid, un zid pe care multi cauta sa-l darame, pana nu e prea tarziu, pentru a le recapata.

Si veți cunoaște adevarul, si adevarul vă va face liberi. (Ioan 8.32)

Este textul ce te intampina imediat cum intri in zona celulelor unde au fost inchisi, torturati sau chiar ucisi multi din romanii ce au avut curajul sa creada intr-o Romanie libera. Un mesaj care te face atent, un mesaj care-ti spune ca locul unde esti este locul unde comunismul a ucis identitatea si istoria poporului tau.

De la membrii Academiei Romane pana la ministri, avocati sau profesori, de la preoti pana la scriitori sau studenti, oricine s-a impotrivit comunismului a avut de suferit iar pretul platit a fost cel suprem, viata. De la fostul prim-ministru al Romaniei, Iuliu Maniu, trecut in nefiinta in chiar celula ce i-a fost iadul batranetii sale, pana Arlette Coposu, sotia lui Corneliu Coposu (fost secretar al primului ministru), care dupa 14 ani de carcera a fost gratiata pentru a mai trai 2 ani in libertate inainte de a trece in nefiinta. Sunt doar cateva nume din miile de oameni ce odinioara au reprezentat elita Romaniei.

Toti cei din elita intelectualitatii romanesti, in special cei de varsta a treia (50-60 de ani) au fost vanati de comunisti, intr-o incercare ticaloasa de a sterge orice sansa a romanilor, pe viitor, sa-si mai poata afla identitatea.

„Traversăm un coridor. Celule.(…) Un birou. Patru oameni. Unul scund, gras, cu mustaţă. Altul ascuţit, cu faţă ca de şobolan. Ceilalţi vorbesc între ei, cu spatele la mine.(…)
Cei doi mă înşfacă. Mă zbat. Ei râd. Odaia se învârte în jurul meu. (…) închid ochii şi lovesc cu pumnul şi cu piciorul în stânga şi în dreapta. Cineva mă apucă şi mă dă cu capul de pereţi. Aud zgomotul. Încă o palmă. Mi-au dat drumul. Deschid ochii, mă întorc, regăsesc peretele, mă lipesc de el. Ei râd din nou şi îmi aruncă o salopetă. Mă aplec s-o iau. Capul  mi-e tras de podea ca de un magnet(…)”
„Unul dintre ei mi-a imobilizat braţele. Altul, picioarele. Un al treilea scoate dintr-un sertar un soi de mânecă prinsă la ambele capete şi umplută (…) Se apleacă, îmi pune o batistă groasă pe gură şi biciuie aerul cu mâneca. (…) Prima lovitură mă atinge la coapsă. A doua, în plin obraz. Totul şuieră, se învârte. Mă zvârcolesc. Toţi ţipă. Şi eu? Muşc, muşc batista din gură. Coapsa, încă o dată coapsa. Cercurile. Galbenul se roteşte, se roteşte, se apropie. Nu mai ştiu nimic.”

Text din cartea ”La inceput a fost sfarsitul”, carte in care Adriana Georgescu, avocat, fosta sefa de cabinet a ministrului general Nicolae Radescu, incerca sa exprime chinurile indurate dupa ce a fost arestata imediat dupa venirea comunistilor la putere, in Romania.

Acuzatii nefondate si nedemonstrabile de spionaj in favoarea altor tari, procese fabricate sau inexistente, sunt doar cateva din uneltele cu care comunistii au avut grija sa stearga orice urma de identitate colectiva in Romania.

Comunismul si ateismul au mers brat la brat vreme de 45 de ani in Romania, orice tentativa de a gandi liber a fost innabusita instantaneu de un regim totalitarist, insa adevarata si cea mai crunta crima impotriva Romaniei a fost infaptuita in anii de dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, cand identitatea colectiva, identitatea noastra ca natiune a fost aproape stearsa din mintile parintilor nostri si chiar ale noastre. Nu aurul si tezaurul furat de rusi, dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, a fost marea lovitura pentru Romania, ci instalarea comunismului, care a ucis rapid si miseleste orice urma de speranta la libertate si identitate nationala.

Astfel, acum, sa nu ne mai miram de ce suntem ca o salcie ce se apleaca in functie de cum bate vantul, sa nu ne mai miram ca ne dispretuim semenii si societatea, sa nu ne mai miram de ce nu ne mai intereseaza viitorul nostru ca natiune. Acum, nu trebuie sa ne mai miram de ce pe romanii din ziua de azi, multi dintre ei ce-i drept, nu-i mai intereseaza decat prezentul. Nu trebuie sa ne mai mire nimic, pentru ca identitatea romanilor ca natiune a fost starpita de minti diabolice si bolnave dupa putere.

O raza de speranta mai exista, din fericire, asa cum lumina soarelui patrunde printr-o gaura sub forma unei cruci, in capela din curtea interiora a inchisorii, locul unde libertatea romanilor a fost vreme de o jumatate de veac inchisa, locul unde identitatea colectiva ca natiune a romanilor a trebuit sa indure chinuri crunte, dureri pe care cuvintele nu le pot descrie, locul unde cine a avut curajul sa spuna adevarul a fost imediat incarcerat si torturat pana la moarte.

Va las in incheiere, desi ar mai enorm de multe de zis, cateva fotografii, needitate, realizate de Dana Diaconu, in scurta vizita pe care am avut-o la Memorialul Durerii, un loc pe care fiecare roman trebuie sa-l viziteze.