Maria Putin

Maria Putin, fiica preşedintelui Rusiei, a fost tinţa unor atacuri foarte dure, zilele trecute, din partea presei olandeze dar şi a olandezilor în general. Deşi informaţiile erau foarte puţin publice până acum 4-5 zile, Maria Putin locuieşte de ceva ani împreună cu iubitul său în Voorschoten, localitate din apropiere de Haga. Atacurile media au fost, evident, ca un fel de represalii din partea opiniei publice olandeze ca urmare a incidentului de săptămâna trecută din Ucraina când un avion a fost luat la ţintă de pro-separatiştii ruşi din zonă şi doborât.

Iubitul Mariei Putin, un olandez de 34 de ani, a lucrat în trecut pentru Gazprom, într-o poziţie de manager şi după cum se ştie, compania este sub directă influenţă a preşedintelui rus. Despre fiica lui Putin si iubitul său zvonurile spun că s-ar fi căsătorit în secret, acum 4 ani.

Reacţia opiniei publice olandeze a fost suficient de dură încât, anumite persoane să solicite deportarea Mariei Putin. Deşi acest lucru încă nu s-a întâmplat, fiica lui Putin şi-a părăsit locuinţa, destinaţia fiind necunoscută.

Bun, asta ar fi ştirea ce vuieşte acum în Social Media din întreagă lume. Oare chiar aşa de sadic să fie V. Putin încât să ordone doborârea acelui avion, deşi ştia că în el sunt oameni din aceeaşi ţară ca ginerele său?

*bine, asta presupunând că Putin ar fi ordonat atacul şi presupunând că a fost un atac (nu se ştie încă destul de clar ce s-a întâmplat, în ciuda speculaţiilor mediatice)

Şi, nu în cele din urmă, cât de responsabilă este Maria Putin pentru ce s-a întâmplat cu #MH17?images-cms-image-000005521-465x390-15535900

Leave A Reply

Navigate