Greece NO, Exit Yes.

Cumva, imaginea articolului se potriveşte şi cu cele recent relatate de Mass Media referitor la situaţia Greciei.

O Grecie în derivă, unde după un referendum fără sens, guvernul se destramă în ziua următoare. Pentru că, de fapt, nici guvernanţii greci nu au ştiut ce au vrut să realizeze prin referendumul de ieri.

Desigur, UE prevăzuse situaţia (nu ştiu dacă şi referendumul) încă din iarna trecută, drept urmare a pompat în economia europeană vagoane de euro pentru a se proteja şi pentru a minimiza impactul deciziilor unei Grecii radicale, neserioase, iresponsabile, pentru restul ţărilor din Uniune,.

Azi, încă de la primele ore, se simte deja că Grecia a rămas singură să-şi rezolve problemele. Mult speculata prăbuşire a Euro a rămas doar la stadiul de poveşti. Euro este sub asediu, însă rezistă foarte bine şi arată că nu este o monedă chiar atât de uşor de sabotat. Ceea ce este bine, pentru noi cei care am fi fost puşi în situaţia de a plăti din nou datoriile Greciei.

Îmi pare rău pentru oamenii din Grecia, încă nu-şi dau seama că acel NU de ieri nu înseamnă nimic pentru ei. Şi că problemele, cu adevărat, abia acum încep. În fond Europa a primit cel mai clar semnal că Grecia se gândeşte doar la binele propriu, nu la binele întregii Uniuni, aceeaşi Uniune care a pompat sume fabuloase pentru a salva economia Greciei, în ultimii 15 ani.

Dar, se vor descurca. Mai mult decât situaţia din Grecia mă îngrijorează brusca schimbare de atitudine a partidului de guvernământ de la noi, ai cărui membri, într-un număr destul de important, par să fi adoptat aceeaşi atitudine ca şi guvernul Tsipras.

2 Comments

  1. Chiar imi doresc o prabusire totala a Greciei. Prin mesajul transmis ieri de poporul grec, chiar imi doresc ca tara lor sa se faca praf si pulbere. Multi nu au inteles ce inseamna acel NU, dar eu chiar sper la worst-case scenario pt ei. Il merita cu varf si indesat.

    • Liviu R. Reply

      sigur ca se poate mai rau, dar eu zic ca deja Grecia e la nivelul de worst-case scenario. datorii externe pe care nu le vor putea plati nici in urmatorii 30 de ani, rata a somajului de 30%, cota uriasa de capital retras de greci din banci in ultimile 2 saptamani (cca 12 miliarde de euro) astfel incat acum sunt aproape in lipsa de lichiditati, coborarea plafonului de garantare a depozitelor bancare la doar 8000 de euro (wow) si multe altele. fara a mai pune la socoteala factori ce tin de politica externa.
      toate chestiile astea duc spre o economie subterana si implicit spre o prabusire haotica si aproape imposibil de oprit.
      in momentul in care investitorii straini se vor retrage si ei, colapsul va fi complet. totul din cauza ca au ales sa joace cartea santajului.

Leave A Reply

Navigate