Informaţia, făcută publică de Google în urma unei analize de piaţă livrată de Forrester Consulting, mi s-a părut niţel bulversantă.

Sigur, Google înveleşte frumos informaţia pentru a o livra aşa cum trebuie, să atenţioneze fără să alarmeze.

Analiza de piaţă de care vorbeam a relevat că nu mai puţin de 98% din companii nu sunt interesate să identifice, să măsoare şi să livreze în exact acele momente cheie ale zilei, când consumatorul foloseşte dispozitivele mobile. Cu alte cuvinte, companiile nu sunt interesate de Mobile Marketing, preferând să integreze Mobile că parte suplimentară, de back-up, a strategiei de Marketing Online. Asta deşi Mobile Marketing este un domeniu în sine, unul complex şi vast. Sau altfel zis, Mobile Marketing este jumătate din tot ceea ce înseamnă Online Marketing.

Google a identificat 4 momente cheie în comportamentul consumatorului, în Mobile. Iar acest momente sunt:

  • vreau să ştiu
  • vreau să merg
  • vreau să fac
  • vreau să cumpăr

Aceste 4 momente cheie direcţionează consumatorul spre a face o achiziţie. Asta pentru că toate cele 4 momente sunt momente de intenţie. Şi, ce poate fi mai frumos pentru un marketer decât să livreze exact atunci când intenţia de a cumpăra există?!

De altfel, Google pune vina pe umerii marketerilor. Asta pentru că doar 2% dintre marketeri au declarat că sunt capabili să lucreze în Mobile Marketing. Ceea ce este, iarăşi, wow. Mai ales în condiţiile în care specialişti de Marketing apar pe bandă rulantă. Desigur, să nu ne amăgim, mare parte din cei ce postează sub titulatura de Specialist Marketing Online sunt doar pregătiti pe una din ariile disciplinei (fie SEO, fie Adwords, fie Email s.a.m.d), puţini fiind aceia care lucrează la nivel de întreg.