Furious 7. Bijuteria francizei de succes, Fast and Furious.

Sunt rare filmele de acţiune care să-mi placă într-un mod care să mă facă să le recomand. Furious 7 este unul din acele filme. Cascadorii impresionante, efecte speciale care efectiv te lasă mut (sau cel mult zici “wow”).

Lista de factori care impresionează este lungă şi cuprinde în principal maşinile folosite. De la “American Muscle”, Dodge Viper, Chevrolet Camaro, Plymouth Barracuda în special, până la japonezele Hyunday Elantra şi Nissan GT-R. Dar dincolo de toate, apariţia super-car-ului W Motors Lykan Hypersport. Sigur, nu trebuie ignorată nici apariţia unui Bugatti Veyron sau a unui Ferrari 458, doar că au avut “roluri” scurte.

Scenele de luptă, cursele de maşini, urmăririle, folosirea unei drone militare care bombardează tot în cale, super-software-ul “God’s Eye” pus ca miză, maşinile paraşutate din avion, Lykan-ul folosit pentru un fel de parcours în variantă motorizată în sărituri de pe o clădire pe altă la mare înălţime. Toate sunt îmbinate într-un mod care te ţine captivat.

Finalul, unul emoţionant, dedicat exclusiv lui Paul Walker. Apropo de final, s-a vorbit despre folosirea unor proiecţii 3D şi a unor dubluri pentru a suplini absenţa lui Paul Walker la scenele de final. Nu se observă decât în ultima scenă, însă destul de puţin.

Nu ştiu în ce măsură “i-am făcut reclamă”, dar vă recomand să urmăriţi Furious 7. Merită.

*ps: – ce citiţi mai sus nu este recenzie de film. nu mă pricep la recenzii de film.

2 Comments

  1. Ela Prodan Reply

    Nu am vazut filmul deocamdata. Dar, am auzit prin online ca multi considera ca este cel mai prost din intreaga serie si ca este dedicat exclusiv lui Paul Walker. Am sa revin cu o parere. )))

    • Liviu R. Reply

      Ce sa zic, gusturile nu se discuta. Poate altii au pretentii mai mari ca mine de la un film de actiune. Totusi, nu stiu daca au urmarit intreaga serie F&F, cei care zic ca 7 e cel mai slab. Adica, sa ne amintim totusi ca exista suficient de multi consumatori de telenovele care au devenit peste noapte critici de film. Iarasi, nu mi s-a parut deloc ca filmul e dedicat exclusiv lui Paul Walker, doar finalul filmului. Bine, asta daca ne referim la cum e realizat filmul, nu la declaratii si reclame.

Leave A Reply

Navigate