Recunosc, titlul nu este cel mai potrivit. De fapt, nici nu am dorit un titlu pentru rândurile astea. Pentru că rândurile astea nu sunt articol pe blog. Sunt doar nişte gânduri.

Iar gândurile mele acum sunt bulversate de tristeţe. Şi tot ce-mi răsună în minte este „crunt, prea crunt, mult prea crunt”.

Altfel nici nu realizez ce aş putea gândi atunci când încerc să-mi dau seama prin ce fiori reci de durere trece Gabriela Chiscari, o colegă de blogosferă, colegă de echipă în MWB, dar înainte de toate un om cu un suflet foarte mare, un prieten aşa cum rar găseşti în vremuri zbuciumate.

Dacă vă întrebaţi ce s-a întâmplat, atunci nu trebuie decât să ştiţi că totul e mult prea dureros. Duminică dimineaţă, fratele Gabrielei, care a fost preot în comuna Chiajna de lângă Bucureşti, a fost ucis de o maşină condusă de către o persoană aflată în stare de ebrietate şi care conducea acel autoturism deşi nu avea nici măcar permis. Asta în condiţiile în care Ilie Chiscari, fratele Gabrielei, se îndrepta liniştit, mergând pe trotuar, spre biserica unde trebuia să ţină slujba de duminică.

Da, o individă venită de la crâşmă, grăbită să ajungă acasă pentru că avea de întreţinut nişte musafiri pentru onomastica sa, a ucis un om nevinovat, lăsând doi copii fără tată (o fetiţă de 2 ani şi altul ce peste 2 luni trebuie să se nască) şi o soţie fără omul iubit.

Tristeţea este mare. În ziua în care Gabriela trebuia să-şi serbeze ziua de naştere, trebuie de fapt să-şi înmormânteze fratele. Iar acea zi este azi.

La mulţi ani Gabriela! Fii tare, trebuie să fii!