Am mai spus-o de câteva ori, chiar şi azi. Campania asta electorală a reuşit să scoată ce e mai rău din oameni, ce e mai rău din români.
Iar ultima tâmpenie, extrem de periculoasă, este aceea că cei din Diaspora nu trebuie să se mai intereseze de ţară, de cei rămaşi în ţară, pentru că, citez:
„au fugit pentru o viaţă mai bună, nu mai trăiesc în România, nu mai au o viaţă chinuită aşa cum o au românii rămaşi în ţară”.
Ideal ar fi fost să fi putut ignora o astfel de aberaţie. În fond, cine consideră că românii din Diaspora (atenţie mare la ce înseamnă Diaspora) nu mai au nici un drept de decizie asupra a ceea ce se întâmplă în şi cu România, îmi este clar că fie nu e în stare să aibă o părere proprie, fie s-a obişnuit să trăiască la fel ca un parazit şi nu-şi dă seama de asta.
Indiferent de cât de frumos şi apetisant ar fi ciolanul ce vine cu rolul de Preşedinte al României, nimeni nu are dreptul să le interzică celor din Diaspora să decidă pentru ţara lor. Nu cunosc motivele tuturor, însă cunosc motivele multor români plecaţi afară. Puţini, foarte puţini au plecat cu gândul să rămână acolo. Mulţi, aproape toţi, au plecat pentru a face bani şi pentru a-şi susţine familiile rămase acasă. Iar o dată cu asta, pentru a susţine direct economia României dar şi bună-starea paraziţilor care acum îndrăznesc să le revoce drepturile cetăţeneşti.
Cei mai importanţi investitori străini, pentru România ultimilor 25 de ani, au fost românii din Diaspora. An de an, românii au trimis în ţară miliarde de euro, bani care au ajutat la bună-starea tuturor. Nu este nevoie de prea multe cunoştinţe economice pentru a realiza că 1000 de euro (de exemplu) trimişi de un român din Londra, fratelui sau din România, intră în cele din urmă, prin taxe şi impozite, la bugetul statului român.
Să vii şi să renegi nişte oameni, care de fapt sunt fraţii, prietenii, rudele tale, arată cât de pervers poţi fi. Arată că eşti un parazit. Nu cred că există vreun român care să nu aibă rude ori prieteni plecaţi în afară, în străinătate.
Şi ştim cu toţii realitatea. Românii au plecat în alte ţări, „mai calde”, pentru a munci şi pentru a trimite bani familiilor rămase acasă. Nu au fugit. Dacă ar fi fugit, atunci nu ar mai fi dat 2 bani pe ceea ce se întâmplă cu România.