Iohannis şi motivele pentru care nu acceptă confruntarea cu Ponta.

Am încercat să-mi explic, să înţeleg cumva, motivele pentru care candidatul dreptei la Preşedenţie, Klaus Iohannis, nu doreşte o confruntare directă la televiziunile de ştiri cu candidatului stângii, Victor Ponta.

Sigur, puteam să accept explicaţiile din partea lui Klaus Iohannis, oferite de nenumărate ori în ultimile zile. La fel, puteam să mă mulţumesc cu justificările venite dispre Victor Ponta.

Dar, parcă nici unul şi nici celălalt nu oferă explicaţiile reale.

Care sunt motivele pentru care Klaus Iohannis doreşte o dezbatere cu Victor Ponta, doar pe teren neutru?

1 – Pentru că moderatorii televiziunilor de ştiri confundă realitatea, în mod voit ori nu, şi intervin peste interlocutori de prea multe ori, prea des. Drept urmare, o astfel de confruntare în studioul Antena 3, Realitatea Tv ori România Tv (nu şi Digi 24), s-ar fi transformat într-un moment de elevare profesională pentru moderatori, ca şi când ei, moderatorii, ar fi candidaţii la Preşedenţie. Fapt întărit, chiar dacă doar la nivel de presupunere, de modul cum gestionează respectivii moderatori, fără excepţie, talk-show-urile obişnuite când opiniile lor devin prioritare, peste ale invitaţilor.

2 – Teoretic, Klaus Iohannis nu are de ce să se teamă de un linşaj mediatic dacă alege confruntarea la televiziunile de ştiri, pentru că respectivii moderatori nu par capabili să-l pună în încurcătură. Practic, ceea ce se va întâmplă înainte şi după dezbatere consider a fi adevărata problemă. Sunt bine cunoscute metodele ruperii din context a unor anumite fraze, la fel şi cea a proastei şi rău-intenţionatei interpretări a celor spuse de un invitat la dezbaterile televizate. Exemple sunt în fiecare zi.

3 – Audienţa. Indiferent de ce ar declara, televiziunile de ştiri nu au audienţă prea mare. Comparabil, sunt undeva pe genunghiul broaştei, dacă ar fi să vedem cifrele Pro Tv, care este lider de audienţă cam pe toate segmentele, cu atât mai mult per total. Apropo de Pro TV, dar şi de TVR, mi se pare suspect că nici unul dintre candidaţi nu propun una din aceste două variante. (cel puţin eu nu am auzit de o astfel de propunere)

4 – Varianta neutră, Cotroceni. Aici se vede adevărata laşitate. Fără a intenţiona să favorizez pe vreunul dintre candidaţi, mi se pare o adevărată mostră de laşitate să nu accepţi o dezbatere publică pe teren neutru. Chiar nu există justificare pentru un astfel de refuz. Evident, aici este vorba de Victor Ponta, el fiind cel care refuză confruntarea pe teren neutru.

5 – Evitarea mizeriilor. Probabil unul din cele mai întemeiate motive este acela că Iohannis refuză să participe la bălăcăreli publice şi preferă discuţiile serioase, în care fiecare participant îşi poate expune părerea. Cel puţin asta s-a văzut în campaniile pentru scaunul de Primar al Sibiului. Exact opusul lui Victor Ponta.

Poate mai sunt motive. La fel, probabil, motivele de mai sus nu au nicio legătură cu realitatea. Cert este un singur fapt şi anume că asistăm la un joc de-a şoarecele şi pisica. Nu ne dăm seama, însă, care este şoarecele şi care-i pisica.

2 Comments

  1. alex ionut spune:

    Strict parerea mea, Ponta este un idiot de ultima clasa. Zambeste ca un mascarici de 4 ani, si gandeste ca o gaina. Cum e posibil ca un asemenea om sa devina presedintele Romaniei? Cum ne poate reprezenta pe noi un ratat ca el? Spune una si face alta. Gasesti pe net cand spunea ca nu va deveni niciodata premierul lui Basescu, spunea ca isi da demisia daca se dovedeste ca a plagiat, etc. Asta-i atat de prost incat va fi o rusine pentru urmatorii 10 prim-ministii ai Romaniei. Eu as elimina aceasta functie ocupata de Proasta.

    Acum te intreb, ce dezbatere vrei sa ai cu ponta? La ce nivel trebuie sa te cobori pentru a te confrunta cu el?

    Am urmarit asa in mare ceea ce promite si mi-am dat seama ca eu gandesc mult mai bine ca el. Atunci cand a fost impreuna cu fata aia de la finante in fata lui Basescu, s-a comportat ca un mascarici.

    • Liviu R. spune:

      Ma gandesc ca au si dezbaterile rolul lor. In sensul ca, pusi fata in fata, se vede cine are valoare si cine nu. Cine e in stare si cine nu. Totodata, se poate “fura” simpatia unor oameni care simpatizeaza cu contra-candidatul.
      *ps: -eu incerc sa pastrez “balantza”, adica sa fiu impartial, chiar daca si eu zilele trecute am fost destul de virulent la adresa domnilor din PSD.

Lasă un răspuns