Pentru cei ce inca mai considera ca ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta cu vietile medicilor din avionul prabusit in Apuseni a fost altceva decat viciu de procedura, aveti un articol care lamureste destul de bine situatia: Ţara din capul lor – Gandul.
Sigur, pentru multi a contat teama de a nu cadea in mreaja povestilor cu agenti 007 si conspiratii. Insa tocmai teama asta i-a impiedicat sa vada realitatea, starea de fapt.
Desprinzand, ca amintire, din discutiile purtate pe baza accidentului in zilele ”de foc” mediatic, aranjez sub forma unui dialog cateva din ideile principale, subliniind cu bold cuvintele interlocutorilor:
-si daca-i localizau mai repede, decat cele 6 ore, cum ii salvau?
-e destul de clar ca atunci cand viata unui om atarna de un ‘sloi de gheata’ orice secunda e importanta. Mai mult de atat, cand ai una dintre cele mai mari baze de aviatie militara, cu tehnica si parasutisti de elita, la nici 100 km de locul accidentului mi se pare destul de clar ca si o ora mai devreme, ca timp de localizare, putea sa conteze enorm.
-elicopterele nu puteau sa zboare in zona, pentru ca era ceata!
-explica asta aviatiei militare si iti vor rade in nas!
-avionul coborase sub orizontul radar iar locul prabusirii era greu predictibil!
-avionul, in realitate, disparuse de pe radarele civile nu si de pe cele militare iar cand s-a prabusit (si a disparut si din raza acestora) ramanea varianta localizarii prin satelit. Nu, nu prin gps-ul de pe telefonul pasagerilor avionului (asta e una din marile tampenii debitate de presa), ci cu ajutorul unei retele intregi de sateliti ce deservesc aviatiei civile, uniti in programul COSPAS-SARSAT.
-ii puteau localiza cu ajutorul celulelor GSM, din moment ce unul din pasageri comunica telefonic cu superiorii sai incercand sa le explice zona unde s-a prabusit avionul!
-asta s-a si intamplat, in cele din urma, doar ca pentru a pune in miscare masinaria STS e nevoie de ordin, de mandatare, ori acest ordin se pare ca a lipsit.
Ideea principala, ce usor-usor se ridica la suprafata, este ca viciul de procedura a taraganat intreaga operatiune de salvare. Existau si oameni priceputi dar si tehnica necesara atat pentru a localiza avionul prabusit cat si pentru a-i salva pe pasageri si echipaj.
Numai ca, toti au asteptat un ordin, de sus, tocmai din fotoliile de ministru.
Ce inseamna asta? -inseamna ca in Romania institutiile statului, de la SMURD pana la Politie si Armata nu pot face nicio miscare fara a avea ordin de la conducerea generala, de la ministri.
Daca, de exemplu, maine ar fi alt accident aviatic (Doamne fereste), in aceeasi zona, rezultatul ar fi cel mai probabil acelasi:-operatiuni de localizare si salvare desfasurate sub aceleasi auspicii. Nu din cauza ca oamenii din ISU, ROMATSA, SMURD, Politie, Pompieri, MAPN, nu ar avea competenta necesara sa intervina rapid, ci pentru ca vor avea nevoie de un intreg lant de comanda care sa se puna in miscare si care sa ordone declansarea operatiunilor. Ori, daca ministrul x doarme sau ministrul y are o repriza de jogging, atunci intreg lantul de comanda intra in stand-by, chiar daca au subalterni imputerniciti sa preia responsabilitatea.
De ce? – pentru ca asta se intampla cand politicul decide tot iar functia conteaza mai mult decat competenta.
Trist, foarte trist, sa descoperi ca institutiile statului functioneaza dupa exact aceeasi parametri ca acum 25 de ani.
Sa ne bucuram totusi ca statul a primit o donatie ce consta intr-un avion performant (sau doua, nu stiu) cu care sa continue activitatile ANT. Sigur, nu conteaza deloc faptul ca un astfel de avion nu costa mai mult de 3-4 miloane de euro si ca sub directa comanda a guvernului se puteau scoate de la rezerva BNR ceva banuti pentru a achizitiona 10 astfel de avioane cu care ANT si SMURD puteau in sfarsit sa presteze la parametri optimi (din acest punct de vedere).
____
Daca va intrebati ”de ce acum un astfel de articol”, raspunsul este: -nu aveam de gand sa scriu deloc despre subiectul asta, insa articolul, citat mai sus, este unul dintre cele mai realiste scrise pe baza acestui subiect si m-a provocat indirect sa vorbesc. Ideea este ca am spus, mai mult sau mai putin in forma exact, fix raspunsurile de mai sus, in discutiile de atunci, raspunsuri care culmea s-au adeverit.
