Biz Marketing Xchange. O iniţiativă ce trebuie susţinută.

Iniţial, după ce citisem primele rânduri din articolul în care Marta Uşurelu anunţa iniţiativa revistei Biz, în mintea mea se plimba o idee de genul “aha, deci vreţi să puneţi nişte lei în aceeaşi cuşcă, să vedeţi dacă pot convieţui în acelaşi teritoriu”.

Doar că, am realizat destul de repede că ideea este una foarte interesantă.

Zece dintre cei mai importanţi directori de marketing din România au fost provocaţi să-şi schimbe compania pentru o zi. Iniţiativa va facilita, pe parcursul lunii mai, schimburi de experienţă şi discuţii pe teme de marketing între cei mai importanţi directori de marketing din ţară.
Intitulat “Biz Marketing Xchange”, schimbul de manageri este un proiect unic adresat directorilor de marketing din România. Fiecare participant în proiect va deveni “director de marketing pentru o zi” într-o altă companie.

Biz Marketing Xchange este un experiment inovator în comunitatea de business din România, realizat de echipa revistei Biz în parteneriat cu Telekom România, după o idee GMP Advertising.

Schimburile de directori de marketing pentru o zi au fost stabilite prin tragere la sorţi, după cum urmează:

Georgia Baltag, Marketing Manager, MasterCard România şi Adrian Nicolăescu, Marketing Director, Mega Image

Mihai Bârsan, Vicepreşedinte Marketing, Ursus Breweries, şi Calin Clej, Marketing Director, PepsiCo Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise, PepsiCo

Monica Eftimie, Chief Marketing Officer, KFC, Pizza Hut & Pizza Hut Delivery, Paul şi Anca Nuţa, Head of Identity & Communication, UniCreditTiriac Bank

Tudor Galoş, Consumer Marketing Executive Devices Category Lead, Microsoft România şi Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing), Avon Cosmetics România şi Moldova.

Andreea Toloacă, Marketing Director, Orkla Foods România, şi Ionuţ Gheorghe, Director de Marketing, Dacia şi Renault.

Experienţa şi impresiile acumulate în timpul experimentului vor fi prezentate de către participanţi la evenimentul Biz Marketing Xchange, care va avea loc în luna iunie.

Sigur, este un joc periculos, ca directorii de marketing să-şi schimbe între ei locurile de muncă. Adică, nici nu-mi pot imagina că voi vedea vreo rocadă, chiar şi pentru o zi, între directorii de marketing de la Pepsi şi Coca Cola. Sau o rocadă între directorii de marketing de la Adidas şi Nike, cu toate acordurile de confidenţialitate ce se pot semna.

Ideea mi se pare interesantă prin prisma a ceea ce propune, networking între specialiştii din domeniu. Nu în ultimul rând, chiar sunt curios de rezultate. Şi spun asta pentru că, din punctul meu de vedere, este nevoie de un fel de consens asupra unui set de bune practici în domeniu. Cred asta pentru că, nu-i aşa, marketingul are înainte de toate un rol esenţial, acela de a educa consumatorii.

*aveţi toate detaliile aici si aici.

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand care apartine Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienti pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe si peste 17 millioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Grupul ofera produse si servicii fixe, comunicare mobila, Internet si IPTV pentru consumatori si solutii ICT pentru clienti din mediul de business. Deutsche Telekom este prezent in aproximativ 50 de tari si are circa 228.000 angajati la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro in anul financiar 2014 – mai mult de 60% din aceasta valoare in afara Germaniei.

Despre Revista Biz 

Biz este o revista de afaceri avangardista care ofera continut viu, proiecte jurnalistice creative si abordari unice asupra mediului de business local si international.
Cu o aparitie bilunara, revista are ca public tinta manageri cu varste intre 25 si 45 de ani. Tirajul este de 10.000 de exemplare pe numar, auditate BRAT, dintre care peste 6.000 sunt abonamente.
Revista Biz se distribuie in zonele urbane din tara, fiind disponibila in retelele Inmedio – Relay din Centrele de Business, Kaufland, Auchan, Mall-uri, Cora, Mega Image etc. la chioscurile de presa si reteaua de benzinarii Agip.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *