Un pic cam de-a rasu’-plansu’, cam asa sunt perlele de la proba de limba romana a bacalaureatului din acest an! Fara sa devenim filozofi, sa purcedem catre cele scrise de tinerii de clasa a XII a de anul acesta 😀

  • „Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obraznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci”
  • „Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia, împreună cu umbra sa”
  • „Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia”
  • „Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele”
  • „Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”.

Pe langa perlele ”explicative” ca sa le numesc asa, au mai aparut si altele ”descriptive” prin care unii elevi incercau sa-si arate …caracterul…banuiesc 😀

  • Eu nu am jurnal pentru că jurnalul este pentru fete mici
  • -Sper ca va (sic!) plăcut. Cred că o să mai vin şi la anul.
  • -Luceafarul e cea mai lungă poezie românească şi din lume, deşi nu s-a hotărât exact câte strofe are” sau „Ce poate fi mai frumos ca o floare albastră? Aşa i-a venit poetului ideea să scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creşte pe toate drumurile.
  • -autorul îmi prezintă ca să văd nişte imagini auditive şi nu numai.
  • -Nu am o carte preferată, dar m-a impresionat Abecedarul.

sursa:-stirileprotv.ro