Dacă ai un magazin online, ajuţi la gestionarea unuia ori lucrezi în Marketing, atunci sugestiile despre cum să foloseşti mai bine Google Analytics, te vor interesa.
Am încercat să nu formulez exprimări foarte tehnice, astfel încât să fie cât mai uşor aplicabile informaţiile.
- setările contului Google Analytics sunt esenţiale, un cont setat incomplet sau neadecvat business-ului poate oferi date incomplete ceea ce, evident, nu te ajută;
- când mă refer la setări, mă refer atât la setări de cont, proprietate dar şi vizualizare;
- dacă foloseşti subdomenii nu este nevoie de alt cont Google Analytics ci doar de proprietate nouă în acelaşi cont GA;
- dacă-ţi place să filtrezi informaţiile (ceea ce este şi indicat, de altfel) ori eşti forţat de împrejurări să faci asta (gen filtrarea Ghost Spam) atunci asigura-te că ai o Vizualizare GA a Proprietăţii care are Toate Datele Site-ului;
- GA oferă, printre enorm de multe altele, funcţia Site Search Tracking, seteaz-o şi astfel vei primi date de pe site cu ceea ce caută oamenii pe site-ul tău (desigur, asta înseamnă să ai şi casetă de căutare pe site);
- în GA şi analytics în general, secretul constă în segmentări şi comparări de date, pentru a avea acces la informaţii care cu adevărat să fie folositoare, nu doar simple statistici, dar poţi să duci totul la un alt nivel, de Insight, în momentul în care dezvolţi analizele atât pe orizontală cât şi pe verticală, adică metrici şi dimensiuni, timeframe, combinări de date de pe diferite platforme (gen Adwords, YT, Fb ori software Analytics), pe de-o parte, combinări şi comparări de date pentru identificarea traiectoriilor predictibile ale businessului ori ale campaniilor de Advertising sau chiar a întregii strategii de Marketing (schimbări în piaţă, tendinţe în piaţă, promoţii, structura de costuri, preţuri, rată de loializare, competiţia şi mişcările competiţiei etc);
- nu ignora setarea de Obiective la nivel de Vizualizare în GA, pentru că te ajută să vezi rapid şi uşor impactul propriilor acţiuni de Marketing & Advertising, dar la fel te ajută şi să descoperi unde se produc greşeli sau erori (mai ales când ai un Exit Rate şi Bounce Rate mari);
- Obiectivele în GA, pot fi setate uşor, chiar dacă pot fi şi complexe, însă important este să respecte principiul de bază (este realist obiectivul?), atfel poţi să citeşti date de conversie ale unor obiective complet „allucinante”;
- este businessul unul cu mai mulţi angajaţi care accesează site-ul în mod frecvent? dacă da, atunci filtrează traficul, la nivel IP, pentru a avea date mai precise în GA;
- profită de datele din In-Market Segments, comparale cu cele ale Audienţei site-ului tău, atât pentru campaniile PPC, cât şi pentru promoţii s.a.m.d;
- Durata unei Sesiuni şi Exit Rate, nu sunt doar simple informaţii, ci îţi arată cât stau şi de pe ce pagini pleacă utilizatorii din site-ul tău, compară datele segmentând la nivel de locaţie şi browser şi deja îţi poţi face o idee despre dacă există probleme tehnice pe respectivele pagini;
- Istoricul Datelor este foarte important, chiar dacă ţine mai mult de Insight, însă este recomandabil să compari datele la nivel trimestrial, semestrial şi anual;
- Comportamentul utilizatorilor pe site-ul tău poate fi uşor identificat, pentru că GA te ajută să identifici şabloanele, mai ales când ai Content Drilldown la îndemână;
- eşti activ în promovarea online? atunci ar fi cazul să faci un pas mai sus de GA şi să foloseşti Google Tag Manager (este gratuit) pentru că te ajută să faci schimbări rapide în definiţiile de urmărire fără a schimba codul implementat pe site şi-l poţi folosi inclusiv pentru platforme terţă-parte de tracking (gen Crazy Egg, Marin Software, ComScore, Adometry etc)
Cam astea ar fi, câteva sugestii pentru o utilizare mai bună a GA. Sper să vă fie de ajutor.