Citeam zilele trecute un articol foarte interesant la Răzvan Baciu referitor la faptul că transportul oferit gratuit de către magazinele online din .ro ar fi de fapt un „mit”. Şi cum costurile de transport ar fi de fapt acoperite de adaosul comercial la produse. Sigur, asta reiese atât din articol cât şi din comentariile articolului.
Numai că transportul gratuit nu este întotdeauna un mit.
Evident, nu neg faptul că multe magazine online, din .ro şi nu numai, aplică tactica oferirii transportului gratuit, deşi în realitate au acoperit respectivele costuri de transport din adaosul comercial aplicat produselor.
Însă, există situaţii când transportul chiar este oferit gratuit, clientului.
Iar una din aceste situaţii este atunci când costul transportului este inclus în bugetul de marketing. În funcţie de abilitatea strategilor şi specialiştilor de marketing, de a lucra cu astfel de „fineţuri”, oferirea transportului gratuit poate reprezenta o excelentă unealtă de marketing. Şi tocmai din cauza asta, costurile transportului sunt incluse în cheltuielile departamentului de marketing ale magazinului online.
Pentru că Transport Gratuit este aplicat ca şi campanie de marketing. Cu tot ce derivă din asta.
O altă situaţie, asemănătoare primului exemplu, în care transportul gratuit chiar este gratuit pentru client, este în cazul în care magazinul online oferă suport pentru popularizarea firmei de curierat şi astfel costurile de transport sunt suportate de firma de curierat. În sensul că firma de curierat investeşte în propria-i publicitate în acest mod. În cele din urmă, costurile de transport intră tot în cheltuielile de marketing, numai că de data asta intră în cheltuielile de marketing ale firmei de curierat.