E duminica dimineata, afara ninge mai ceva ca in povesti iar in casuta de email am gasit mesaje newsletter de la 8 firme, pe semne ca cineva a descoperit Email Marketing. 🙂

Sunt rautacios, dar am si motive, incepe sa ma enerveze metoda asta de abonare fortata la newslettere. Ok, stiu ca fiecare trebuie sa manance o paine dar mi se pare ca painea pe care o mananca e prea sarata si mizerabila.

Nu mi se pare deloc ok sa profiti de faptul ca ai acces, intr-un mod sau altul, la casuta de email a unui om. Nu mi se pare deloc normal sa vanezi oameni pe Google Plus, pe Facebook sau Twitter, pentru a le afla adresele de mail pentru ca mai apoi sa-i bombardezi cu ofertele tale senzationale.

Stiu, ai aflat de Email Marketing, esti entuziasmat, dar crede-ma, pierzi timpul aiurea pentru ca ceea ce faci tu nu se cheama marketing ci se cheama spam.

In egala masura ar trebui sa fiu suparat si pe cei care promoveaza ideea ca Email Marketing aduce conversii ”cu sacul”. Dar nu sunt, pentru ca imi e clar ca gandirea analitica e o notiune tabu pentru ei.

Se ”joaca” din ce in ce mai murdar in Online Marketing, febra viralizarii gratuite a cuprins din ce in ce mai multi specialisti de marketing. Este foarte probabil ca in viitorul foarte apropiat sa fie nevoie de carantina si de triere a specialistilor de marketing online, pentru ca este destul de evident ca multi au fost afectati grav si iremediabil de virusul spam. Mai mult de atat, unii dintre ei au inceput deja sa raspandeasca boala chiar daca in mintea lor se considera sanatosi la cap.

….

Ma rog, sunt doar ganduri de duminica dimineata, dupa o repriza de spam ce mi-a asediat contul de mail, spam format din mesaje de tip newsletter, primite dinspre site-uri despre care nici macar nu stiam ca exista.

…ar trebui sa le spuna cineva celor ce se ocupa de Email Marketing in forma SPAM, ca vanzarea si cumpararea de baze cu date de utilizatori de servicii online este ilegala. Nu mai vorbesc despre faptul ca ceea ce fac ei, newsletterele lor, sunt de fapt mizerii aruncate pe imaginea firmelor pe care le reprezinta.

Email Marketing