Probabil nu as fi scris despre acest subiect, superimunitatea parlamentarilor, cel putin nu inca, daca nu citeam acum cateva ore o declaratie aiuritoare a unui parlamentar roman, deputatul Bogdan Ciuca.
Declaratia omului care doreste superimunitatea parlamentarilor suna cam asa (raspuns la intrebarea daca a semnat initiativa):
„Am semnat, într-adevăr, dar nu mai ştiu. Semnez 30 de iniţiative pe săptămână, de unde să mai ţin minte?”
Despre declaratia in cauza dar si mult mai pe larg despre acest topic puteti citi pe gandul.info, care au reusit un articol destul de complet.
Cu alte cuvinte, in Parlamentul Romaniei documentele sunt semnate asa, la foc automat, cei responsabili de semnatura par a nu fi constienti de ceea ce semneaza. (poate e doar caz singular)
Ceea ce m-a determinat pe mine sa scriu este modul plin de lejeritate al parlamentarilor romani de a trata un subiect sau mai bine zis o lege care odata promulgata ar sfida si chiar incalca orice urma de democratie existenta in societatea romaneasca. Legea ar urma sa dea mana libera Parlamentului in deciziile de destituire din functiile pe care le ocupa parlamentarii ce pe viitor ar urma sa primeasca eventuale decizii judecatoresti de inculpare si invinuire in urma unor diferite anchete.
Mai pe scurt, si mai pe intelesul tuturor, Parlamentul ar urma sa anuleze efectul oricarei decizii judecatoresti asupra membrilor sai. Ceea ce este cu adevarat sfidator, pentru ca parlamentarii ar beneficia de un statut imposibil de acordat, de altfel, intr-o societate guvernata de legi democratice.
Este vorba, mai exact, despre o superimunitate pe care ar primi-o parlamentarii daca legea ar fi promulgata.
Cine are puterea sa promulge o astfel de lege si unde sunt votate legile tarii? -exact, in Parlament! (ma rog, e un proces mai lung, implica si Curtea Constitutionala plus Presedintele si Guvernul)
Daca acest proiect ar deveni realitate iar superimunitatea parlamentarilor va deveni stare de fapt, atunci cu siguranta Romania si-ar semna prin stilourile alesilor condamnarea la intoarcere in timp, in epoca comunismului sau a totalitarismului. Nu mai vorbim despre UE, NATO si alte foruri guvernate de legi democratice si mai ales legi care respecta Carta Drepturilor Omului.
Ceea ce ma irita pe mine este nesimtirea unor parlamentari de a-si acorda un drept, neconstitutional, considerandu-se indreptatiti, asta desi culmea voturile ”prostimii” i-au dus acolo.
Domnule Senator/Deputat, ai fost ales in functia asta, nu te-ai nascut cu ea! (sau ti se pare un cadou?)
Incredibila aceasta fuga de responsabilitate a unor oameni care se lupta o data la fiecare 4-5 ani pentru ea, pentru responsabilitate (cica). Sigur, vazand evolutia evenimentelor si mai ales a modului cum percep domniile lor ceea ce inseamna responsabilitate, ma indoiesc ca pentru asta au vrut sa intre in parlament.
Interesant va fi de vazut cum vor mai depune juramantul senatorii, deputatii, ministrii. Va fi ceva de genul?:
-jur sa respect legile tarii iar daca nu-mi convin interesului personal jur sa le schimb!
