Cum astazi este Black Friday, prima zi, inevitabil ne gandim si la bugetul de cheltuieli pentru cadourile ce le vom darui in preajma sarbatorilor de iarna. Voi incerca sa dezbat cu voi topicul E-commerce de Sarbatori, folosindu-ma de niste date facute publice de catre E-Marketer.
In Suedia, spre exemplu, e-commerce a devenit deja parte integranta din vietile oamenilor.
Statistic:
–82% din populatia Suediei este prezenta online, ceea ce inseamna aproape 8,2 milioane de oameni adica doar copii cu varste sub 14 ani nu sunt inca online. Spre deosebire, in Romania, populatia internetului este de circa 11 milioane, din 21 de milioane in total, deci procentual 50% din romani sunt online.
–76% dintre suedezi au cumparat cel putin o data in ultimul an, online (in Romania, spre exemplu, numarul este mult mai mic, desi teoretic ar trebui sa fie asemanator);
–E-commerce de Sarbatori, este metoda preferata de shopping a suedezilor, 68% dintre ei considerand ca este mult mai convenabil sa achizitioneze asa cadourile si cele necesare;
–piata de e-commerce, de sarbatori, in Suedia, se estimeaza ca va depasi 2 miliarde de euro in acest an;
–53% dintre suedezi cumpara online pentru a evita aglomeratia din magazine (desi urmarind cifrele nu prea cred ca mai au aglomeratie in magazine 😀 )
–41% dintre suedezi cumpara online, de sarbatori, pentru a economisi timp, pe cand 37% o fac pentru ca beneficiaza de livrare la domiciliu (punct forte, clar, pentru orice departament de marketing)
–33% dintre suedezi cumpara online de sarbatori pentru ca le este mai usor sa compare preturile;
Asta in timp ce in Romania inca exista pentru majoritatea populatiei teama de a cumpara online cu cardul si chiar de a cumpara efectiv online. Este un barometru destul de important pentru a intelege de ce o zi precum Black Friday are mai mare succes intr-o tara cu o populatie mica, precum Suedia.
Insa, din statisticile oferite de E-Marketer, rezulta un aspect foarte important, mai mult de 71% dintre suedezi achizitioneaza online de sarbatori pentru ca astfel economisesc bani.
Sincer, urmarind evolutia si reactiile de azi din Romania (BF 1) nu cred ca se poate vorbi si in E-commerce de Sarbatori, la noi in tara, de economisire de bani.
Suedezii au altfel de mentalitate, nu pentru ca ar fi mai speciali, dar ei nu au trecut prin furcile caudine ale comunismului si tranzitiei spre democratie, ca romanii.
Am speranta ca in cativa ani si piata din Romania va fi competitiva la nivel international, pana atunci insa trebuie sa invatam multe capitole de profesionism si respect fata de client. Iar cand ma refer la respect nu ma refer la politeturi ci la produse si servicii furnizate in mod loial si competitiv.