Sunt curios, cati dintre voi isi mai amintesc de Fain, probabil cel mai mare agregator de bloguri, la mijlocul anului 2011?

Sunt sigur ca doar cei ce si-au inceput ”cariera” de bloggeri mai devreme de octombrie-noiembrie 2012, ceilalti poate doar ati auzit/citit in treacat cate ceva despre acest agregator, pentru ca incepand cu noiembrie 2012 activitatea pe Fain a fost sistata!

De ce mi-am amintit de Fain?

Pe langa faptul ca era un agregator mare, avea si o comunitate in jurul sau, una foarte faina de altfel, pe la mijlocul anului 2011! Ok, au fost discutii mereu iar atacuri, argumente pro si contra exprimate dincolo de limita bunului simt, vulgaritate in limbaj, ba’ chiar si injurii, cu toate au constituit caracteristicile principale ale celor ce activau pe acolo!

Dar, lasand la o parte partile mai putin bune, se cuvine sa ne amintim si de partile bune sau chiar foarte bune! Sigur, nu voi face o analiza a unui site care acum este adormit complet, ci voi face referire la una din caracteristicile care a facut Fain-ul mare (si tare)!

Aceasta caracteristica, ce constituie de fapt si motivul de aducere-aminte, a fost ca acea comunitate stransa in jurul Fainului, constituita din bloggeri in principal, avea taria de caracter de foarte multe ori, ba’ chiar se incapatana, sa spuna si sa-si spuna punctul de vedere, mereu, in legatura cu orice sau aproape orice articol!

Ce a fost fain la Fain?

Partea cea mai faina a Fain-ului a fost ca de fiecare data cand un blogger scria pe propriul blog refulari mentale, dar pe care le ”vindea” ca fiind articole ce trebuie musai luate in seama, comunitatea sanctiona extrem de dur nu numai articolul dar si bloggerul in cauza! Astfel, articole in care bloggerii faceau afirmatii tampite, la propriu, ce nici macar nu erau improbabile (fiind doar scorniri, inventii, aiureli) veneau sanctionate extrem de dur, fara menajamente, astfel incat sa-l faca pe respectivul blogger sa fie mult mai cumpatat in afirmatii, mult mai lucid in gandire si mult mai atent in exprimare!

Asa se facea ca, multi bloggeri care scriau pe bloguri fel si fel de tampenii, scorneli sau preluari copy-paste-translate de pe publicatii straine, erau luati la 11-metri si se invatau minte! Asa se facea ca multi, mai slabi de inger, cadeau prada depresiei, dupa ce avusesera un articol disecat de catre comunitatea de pe Fain!

Bottom line- sau in incheiere!

Nu scriu acest articol pentru faine amintiri, il scriu pentru ca zilele astea (de fapt de vreo cateva luni bune) blogosfera este asaltata si agasata de articole in care se fac nu numai afirmatii stupide si ne-adevarate, dar pur si simplu bloggerii ”reinventeaza” fizica, biologia, chimia etc…, totul sub acoperirea unor argumente de genul: -specialistii au descoperit ca…..sau specialisti sustin ca….! Nu ar fi nicio problema ca ”specialistii sustin ca…”, dar problema este ca daca-i ceri bloggerului in cauza sa-si probeze afirmatia, se uita lung la monitor, de parca ar fi hipnotizat, de parca i-ai fi cerut sa mute muntii din loc! šŸ˜€

Fie vorba intre noi, dar pe vremea Fainului, taica, daca aveai un articol de genul asta erai ”persecutat” luni de zile in sir de catre comunitatea online sau mai pe romaneste spus:- atunci cand dadeai cu bata-n balta, pierdeai din credibilitate si oricat de mult ai fi vrut sa iti recapeti credibilitatea, iti era mereu servita/reamintita greseala! Cine era cu capul pe umeri, invata si se auto-educa, revenea, insista si demonstra ca totul a fost doar o greseala de incepator, cine nu era cu capul pe umeri, se izola in propriul colt de blogosfera de unde pretindea a fi stapanul adevarului absolut!

Sigur, nu includ in articol nici una din ”bubele” Fainului, pentru ca esenta era de fapt alta si anume:-probarea afirmatiei de catre bloggerul roman! šŸ™‚