Uimitoare linişte în presa din România sau în rândul analiştilor politici referitor la mişcările de stradă din Moldova, cea de peste Prut. Dacă în urmă cu 5 ani sau cu 15 ani o astfel de iniţiativă era privită ca un semnal ferm că moldovenii vor Unirea, acum doar câteva voci se mai aud dezbătând subiectul. Şi, cum întotdeauna când este linişte chiar şi o voce devine puternică, cei care dezbat subiectul sunt cumva offtopic. Privesc Unirea din cu totul altă perspectiva decât ar trebui.

Basarabenii vor Unirea cu Ţara Mamă.

După ani de zile în care ideea Unirii era expusă doar dinspre malul drept al Prutului, acum este invers.

Clasa politică din România ignoră cu nonşalanţă subiectul. Denotă o teamă incredibilă de o ipotetică dar foarte probabilă confruntare politică şi la nivel de declaraţii şi negocieri cu Rusia, pe tema eventualei Uniri dintre Republica Moldova şi România. Pe de altă parte, denotă o clară incapacitate de a gestiona o astfel de Unire. La cât de tulburi sunt apele în România, o Unire cu Moldova nu ar fi cel mai potrivit lucru.

Clasa politică din România nu spune nu Unirii, ci nu spune da.

Realitatea, asta văzută prin prisma Mass Media, arată că există şi alte temeri, ale politicienilor români. Nu doar cea referitoare la o confruntare cu Rusia. Spre exemplu, cetăţenii Moldovei pot foarte uşor să obţină cetăţenia română. Şi totuşi, după aproximativ 7 ani de la decretarea legii în cauză, doar în jur de jumătate de milion de moldoveni au cerut cetăţenia română. Ceea ce, din cei 3,6 milioane de locuitori (fără Transnistria) nu este tocmai un rezultat bun. Adică, dacă moldovenii chiar ar fi dorit să fie români, ar fi făcut-o până acum, prin prisma cetăţeniei (sau a dublei cetăţenii).

Problema, aşa cum o înţeleg eu (mă puteţi contrazice), este că politicienii români nu curajul să facă un astfel de pas, precum Unirea. Sau au curajul, dar nu au abilitatea politică necesară unei bune negocieri cu Ucraina şi Rusia, pe tema asta. Pentru că da, înainte de a discuta cu Rusia, politicienii români trebuie să discute cu cei ucraineni şi să ajungă la un acord. Chiar dacă este vizibil slăbită, chiar în haos, Ucraina poate simţi această Unire ca un viitor pericol pentru regiunea din sudul actualei Republici Moldova, între Nistru şi Prut. Regiune cândva românească. În fond, bănuiesc eu, românii ar trebui să garanteze că nu au vreun interes asupra respective zone. Deşi, cam greu asta, de când cu disputa pentru Insula Şerpilor.

Se întrevede vreun rezultat?

Nu, sincer nu cred. Nu în următorii, cel puţin, 10 ani. Nu pentru că românii nu au acel spirit de iniţiativă necesar înfăptuirii unei astfel de Uniri. Să nu uităm că la 1918, la Marea Unire, marele atu au fost vremurile extrem de dure şi periculoase (tocmai ieşisem dintr-un război Mondial, unul în urma căruia Imperiile Ţarist şi Otoman se destrămaseră). A fost, zic eu, exact cum spune cântecul:

Hai să dăm mâna cu mâna, cei cu inima română,
Să-nvartim hora frăţiei, pe pământul României!

……

Unde-i unul, nu-i putere, la nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte!

Drept urmare, în vremuri în care prosperitatea este la un pas, unul condiţionat de respectarea unor reguli monetare şi fiscale dictate de UE, cam greu de crezut că se va mai întâmpla o astfel de Unire.

Să nu uităm de jocurile de culise.

Şi Basarabia are cercurile sale de putere. Oameni care din „şefu’ la bani” ar ajunge peste noapte undeva la umbră ori la răcoare. Oricât ne-am lamenta noi, românii, aici Justiţia începe să funcţioneze brici, pe când în Basarabia corupţia este în floare.

Despre cât de bună şi oportună este o astfel de Unire nu voi vorbi. Nu pentru că nu are sens. Basarabenii pot fi români, oricând doresc. Graniţa dintre cele două ţări este una ce poate fi trecută uşor, doar cu buletinul. Basarabenii sunt oameni harnici, care se pot descurca şi fără noi. Viceversa valabilă. O Unire se poate, deci, realiza oricând. La modul neoficial.

Totuşi, Republica Moldova are acum o mare problemă. Une ce se poate transforma în faliment de ţară. Totul datorat unui nivel ridicat al corupţiei la nivel înalt. Tocmai din cauza asta acţiunile lor, cred eu, sunt privite cu suspiciune de români. Dar, să fim serioşi, o astfel de Unire este la fel ca o căsnicie.

Dacă aştepţi momentul potrivit să te căsătoreşti, s-ar putea să rămâi necăsătorit. 🙂