Într-o Românie normală, cei care au fost numiți în funcții de conducere ar trebui să demisioneze în secunda imediat următoare momentului în care au murdărit imaginea instituției pentru care lucrează, de la care-și primesc salariul. Dacă nu vor, atunci trebuie demiși.
Într-o Românie normală, nu ar trebui să avem discuții despre abuzurile comise de cei care sunt plătiți din banul public, din taxele și impozitele pe care le plătesc milioane de români, din profitul și afacerile pe care le fac prin muncă grea milioane de români. Discuțiile astea nu își au rostul, abuzurile trebuie sancționate, nu comentate.
Într-o Românie normală, senatorii și deputații ar trebui ca cel puțin trimestrial să meargă în zonele pe care le reprezintă și să le comunice oamenilor ce fapte bune au făcut pentru locuitorii acelei zone, dar și pentru România. Când acest lucru nu se întâmplă, atunci respectivii trebuie să își prezinte demisia.
Într-o Românie normală, conducătorii națiunii ar trebui să fie un exemplu pozitiv pentru națiune, nu unul negativ. Pentru că dacă liderii se comportă ca niște bădărani atunci și simpli cetățeni se vor comporta la fel. Dacă liderii comit abuzuri, la fel vor face și cetățenii. Dacă liderii fură sau fac evaziune, la fel vor face și restul oamenilor.
Lucrurile sunt simple. Din păcate sunt greu de rezolvat. Atunci când decizia de a stopa corupția depinde de stiloul unui guvern ori partid de guvernământ plin de indivizi corupți, lucrurile nu vor avea în veci o finalitate bună.
România nu mai este de mult timp o țară normală. În ciuda faptului că speranțe încă mai există, lucrurile nu se vor schimba prea curând. Este foarte greu să se întâmple asta, din moment ce pare că ne convine situația, ne-protestând, ignorând.
România, din păcate, a devenit țara absurdului. Țara unde legile sunt făcute de oameni anchetați penal.
