Se întâmplă chestiuni triste în România noastră. Atât de triste încât, privind mai detaşat, realizezi că este nevoie de un şoc foarte puternic încât lucrurile să se schimbe în bine.

Clasa politică a ajuns, datorită vigilenţei DNA, să vorbească deja despre faptul că nu mai au curaj să facă ceva în ţara asta, de teamă să nu fie arestaţi. Asta ca şi când DNA-ul ar trebui să slăbească ritmul in care anchetează şi trimite politicieni la închisoare. Dar, şi mai mult de atât, ca şi când DNA-ul ar fi cumva vreun soi de rău absolut care blochează prosperitatea în România.

Bineînţeles, în laşitatea lor, cei care acum blamează DNA-ul sunt implicaţi direct sau indirect în faptele pe care respectiva instituţie le anchetează. Deci, orice urmă de milă arătată acestor români, oameni, se va întoarce împotriva celor care fac asta.
Se vorbeşte despre mite de zeci ori sute de milioane de euro, se vorbeşte despre faptul că în România ultimilor 25 de ani, corupţia la nivel înalt ar fi costat economia societăţii noastre circa 70 de miliarde de euro. Adică aproximativ 50% din PIB-ul anului 2014. Adică 50% din banii necesari pentru ca noi, ca societate, să putem supravieţui într-un an de zile.

Toate astea în timp ce mai mult de 25% din populaţia României trăieşte la limita subzistenţei. Toate astea în timp de alţi 25% dintre români au plecat deja din ţară, pentru că nu au mai rezistat.

Atât de mare a ajuns nivelul de isterie, în mijlocul clasei politice, încât îţi dai seama că în sfârşit realizează şi ei că groapa în care am intrat, datorită lor, este una foarte adâncă şi plină de capcane.

Le este frică să mai semneze contracte? – Probabil că da, din moment ce indiferent ce lucrare micuţă ar fi de făcut, pe bani publici, cu siguranţă se vor găsi câteva căpuşe care să-i deturneze acei bani. Iar asta pentru că acele căpuşe sunt crescute tocmai de ei.

Chestia importantă, care se subliniază uşor-uşor, este că în clasa politică din România este nevoie de oameni puternici. Oameni cu coloană vertebrală, oameni cu principii şi moralitate. Oameni cu viziune şi dorinţă de a face ceva pentru societate, într-o mostră de altuism absolut.

Partea optimistă este că suntem în plin proces de schimb al generaţiilor. Şi în generaţia asta nouă, ce vine puternic din spate, sunt mulţi lupi tineri care au acele principii de care vorbeam mai sus. Sigur, printre ei sunt şi câţiva care nu sunt altceva decât marionete ori servanţi ale generaţiei ce-şi pregăteşte pensia. Dar, nu există grâu fără câteva boabe de neghină.

Partea pesimistă este că ne-am obişnuit să trăim în corupţie. De la bacşişul pentru ospătari până la micile atenţii oferite medicilor sau profesorilor. Toate sunt forme de corupţie. Indiferent de nivelul pe care-l analizezi, descoperi forme, mai mult sau mai puţin, subtile de corupţie. Asta pentru că, istoric vorbind, românii au preferat în ultimii 50 şi ceva de ani calea cea mai uşoară, care nu necesită prea mare efort pentru a construi ceva.