Evelyn Bracklow, pictoriţă din Germania, a avut o idee foarte interesantă în urmă cu mai bine de 2 ani de zile si a creat o întreagă colecţie de vase şi obiecte din porţelan pictat manual. Sigur, ştiind doar asta parcă nu te atrage cu nimic „ştirea”, însă dacă mai afli şi faptul că întreaga colecţie de porţelan pictat are în designul său, ca element comun, furnici pictate manual, atunci perspectiva se schimbă.
Acum, nu sunt exact sigur câte persoane ar alege să îşi servească supa dintr-o farfurie în care „au năpădit furnicile”. Însă, ca şi decor (sau farsă jucată unor cunoştinţe), trebuie să recunosc că m-a impresionat ideea. La fel, m-a impresionat munca laborioasă pe care Evelyn Bracklow o depune pentru a-şi crea opera.
Mai jos aveţi o mostră. Restul de imagini le puteţi găsi pe Laphilie.com (site-ul artistei) iar dacă vreti să cumpărati, atunci o puteti face de pe Etsy Shop.