Orb pentru o zi în București. Viral Românesc.Există probabilitatea, din ce în ce mai mare, ca în următoarea perioadă să avem şi primul viral românesc. Sigur, au mai fost câteva tentative, câteva clipuri realizate foarte bine şi care aveau ingredientele necesare pentru a deveni viral. Însă, din diferite motive, evoluţia şi propagarea acestora în Social Media s-a oprit inexplicabil în drumul lor spre „glorie”.

Evil Duck Jokes au realizat un test în Bucureşti, zilele trecute. Au vrut să vadă cum reacţionează românii, bucureştenii, atunci când o persoană cu disabilităţi de vedere se află în diferite situaţii ce-i pot periclita fie starea de sănătate, fie situaţia „financiară”.

Reacţiile bucureştenilor, ale românilor, au fost la inălţime. Ceea ce se şi vede în clip, pe toată durata lui. Oamenii au reacţionat exact aşa cum ar fi trebuit să reacţioneze, „restaurând încrederea în români” aşa cum bine zicea un comentator al clipului pe Youtube.

Clipul, aşa cum spuneam, are şanse să devină viral, un viral românesc. A crescut de la 1 la aproximativ 20000 de vizualizări în doar 24 de ore. Şi cunoscut fiind faptul că Social Media din România reacţionează mai greu la producţiile şi produsele autohtone, mă aştept că în următoarele 7 zile clipul să atingă cel puţin cota de 1.000.000 de vizualizări.

Orb pentru o zi, în București. Viral Românesc.