Subiectul asta, cu maşinile parcate ilegal, pe carosabil acolo unde nu sunt locuri de parcare amenajate, a născut controverse în ultimii ani. Şi, de cele mai multe ori, a făcut să se dezvolte adevărate mecanisme, în cadrul firmelor ce câştigaseră dreptul de a se ocupă de „debarasare”, care duceau efectiv la vânarea şoferilor ignoranţi (sau nesimţiţi, în funcţie de caz).
Dacă până acum autorităţile locale decideau cum considerau, de acum înainte maşinile parcate aiurea nu mai pot fi ridicate. Cel puţin nu până şoferul în cauză nu primeşte şi amendă din partea Poliţiei. Asta spune clar legea.
Şi este normal să fie aşa. Firmele de ridicări auto operau de multe ori ca nişte bande mafiote. Mai mult, în nenumărate cazuri, nici măcar nu mai lăsau semnul că „maşina a fost ridicată”, deci era ca şi cum ar fi furat maşina.
În plus, orice „şmecher” putea oricând să cumpere un utiliaj de ridicare auto şi să înceapă treaba. Legal sau ilegal, în fond nu mai conta. În fond, cine putea să controleze dacă băieții șia chiar aveau licentă pentru așa ceva de la Primărie?!
Când am explicat chestia asta mi s-a spus că asta e legea. Că nu e nevoie de Poliţie şi că băieţii de la ridicări auto pot „debarasa” orice stradă când vor ei, dacă sunt maşini parcate aiurea. Acum, legea este cum trebuie să fie, mașinile parcate ilegal nu mai pot fi ridicate dec
Să vă povestesc o situaţie. În Sibiu, lângă Sala Transilvania, în fiecare sâmbătă se organizează un târg ţărănesc, cu produse autentice, excelente că gust şi calitate. Şi de fiecare dată se creează ambuteiaje pentru că toate locurile de parcare sunt pline iar oamenii ce vin la târg nu mai au unde să parcheze şi aleg să ocupe pe jumătate carosabilul, parcând aiurea, câteva minute.
Undeva înainte de al doilea tur al alegerilor Prezidenţiale, anul trecut, băieţii de la ridicări auto au dat efectiv năvală cu câteva utililaje şi într-o oră ridicaseră cca 10 (poate mai mult) maşini parcate ilegal. Nu conta că erau puse pe avarii, nu conta că proprietarul venise şi vroia să plece de acolo. Şi normal, ceilalţi şoferi au reacţionat şi au coalizat cu cei cărora le erau ridicate maşinile, stârnind o adevărată nebunie (claxoane, injurături). Băieţii de la ridicări auto au ignorat pe toată lumea, ba chiar au blocat la un moment dat intrega stradă Nicolaus Olahus şi şi-au văzut de treabă. Nu conta că era ilegal ce făceau şi că practic furau maşinile de acolo (mulţi proprietari de auto au ajuns să sune la Poliţie şi să declare că li s-au furat maşinile, fără să ştie că le fuseseră ridicate).
Să zicem că într-o oră, de „razie, băieţii aceia au reuşit să aducă firmei pentru care lucrau cca 8-9.000 de lei noi (cam 800 lei costă recuperarea maşinii, dacă nu greşesc). Într-o oră de lucru, sâmbătă dimineaţă. Într-un loc unde oamenii chiar trebuie încurajaţi să vină, pentru că în fond susţin producţia de produse româneşti, susţin micii producători.
În urmă cu vreo lună şi ceva de zile, tot în urma unei reglementări de legislaţie, Primăria Sibiu a desfintat regula cu ridicarea auto fără prezenţa Poliţiei. Urmarea a fost una normală. Poliţia e prezentă mereu la acel târg, cei care parchează aiurea sunt amendaţi iar banii ajung la Primărie. Maşinile nu sunt ridicate, pentru că oricum nimeni nu sta cu maşina parcată aiurea mai mult de 15 minute (în fond îşi cumpără repde ce are nevoie şi pleacă).
*mai multe info