O glumă, cam în asta se transformă sintagma de marcă înregistrată la OSIM. Instituția în cauză, nu va mai proteja mărcile înregistrate decât în situația în care există reclamații.
Practic, dacă până acum OSIM verifica înainte de înregistrarea unei mărci noi eventuale încălcări de drept ale unei mărci existente, lucrurile vor deveni acum un fel de rai al farsorilor.
Oricine își va putea înregistra o marcă similară, a se înțelege identică, cu una deja existentă și, de ce nu, celebră. Va putea beneficia de pe urma folosirii respectivei mărci până când proprietarul mărcii existente se va sesiza și va depune o contestație, dar cu condiția ca respectiva contestație să fie depusă în termen de maxim 2 luni de zile de la inițierea procedurii de înregistrare pentru ceea ce putem numi copie.
Totul se întâmplă din cauză birocrației și a legislației prost concepute până în prezent. O casă de avocatură a descoperit, în timpul unui proces în Instanță, ca legea mărcilor din 84/1998 avea o instrucțiune de serviciu introdusă în 2012, introdusă de altfel pentru a proteja mărcile înregistrate, dar care fiind doar instrucțiune nu putea prevala legea (asta am înțeles, dacă greșesc mă corectați).
OSIM a trebuit să anuleze respectiva instrucțiune, pierzând procesul în Instanță.
Ideea este că de acum oricine poate înregistra o marcă identică sau cvasi-identică uneia celebre deja. Iar dacă proprietarul mărcii nu se sesizează în termen de 2 luni de zile, atunci se consideră a-și fi dat acordul tacit la înregistrarea mărcii noi, copie.
Asta pentru că OSIM se va limita doar la :
…a analiza marca doar din punctul de vedere al motivelor absolute – dacă nu este descriptivă, dacă nu este înșelătoare sau contrară bunelor moravuri, etc. și apoi va dispune înregistrarea acesteia. OSIM nu va mai face nicio verificare privind identitatea sau similaritatea cu mărcile anterioare în lipsa unei opoziții, lăsând piața să decidă ce mărci o sa coexiste. (sursa)
Cel mai probabil, dacă nu se va interveni în legislativ, chestiunea aceasta va arunca efectiv în aer piața din România. Pentru că, o dată că nu poți fi atent non-stop la cine ți-a copiat marca și apoi pentru că cei care au mărci înregistrate, și care au investit enorm în notorietatea lor, vor pierde atât financiar cât și, după caz, ca imagine. În plus, ce rost mai are acum existența OSIM, din moment ce mărcile efectiv nu mai sunt protejate de instituție și tu ca proprietar de marcă înregistrată trebuie să te lupți cu morile de vânt pentru a-ți proteja munca.
Desigur, știrea este prezentată ca un fel de work as usual. Spun asta pentru că nu am văzut nici un fel de semnal de alarmă până acum.
Se dovedește a nu știu câta oară, trebuie să menționez asta, că în România conceptul de Brand este unul perceput doar ca ”ceva care a străinilor le aduce bani, atunci hai să câștigăm și noi”!
La prima vedere, este o „miscare a avocatilor”, care „convine avocatilor”, pentru ca nimic nu mai este clar si „aduce mai multe procese avocatilor”. Legea adevarata, este atunci cand totul este foarte clar si nu ai nevoie de avocati 😉 … ca sa vedeti cine indeamna la ilegalitate :))
Te salut Liviu.
Spune-mi te rog, dacă mai ai noutăți ceva vis-a-vis de acest subiect, dacă a fost modificat ceva. Sunt oarecum confuz, și as dori sa înregistrez o marca, un brand.. dar nu sunt suficient de convins, sau că mă ajuta în viitor aceasta înregistrare, dacă nimic nu e „safe”.
Sincer, citind articolul tău, sunt aproape sigur să renunț la această idee.. 🙁
Salut, din cate stiu nu s-au schimbat prea multe. Dar, in orice caz, o marca inregistrata te ajuta pe termen lung.