Din păcate, urmează alte câteva rânduri pline de cuvinte dure la adresa a tot ceea ce se întâmplă în România ca drept consecinţă a cursei pentru fotoliul de Preşedinte al României.
Nu credeam că se va întâmpla vreodată ca o instituţie precum Biserica Ortodoxă Română să devină una aservită politic şi care să intervină efectiv în conducerea României, ca societate şi naţiune, prin numirea unui preferat la scaunul de Preşedinte.
Este pur şi simplu în contradicţie cu tot ceea ce propovăduieşte BOR. O instituţie care trebuie să se delimiteze clar de tot ceea ce înseamnă politică, de tot ceea ce înseamnă jocuri politice.
BOR, prin oamenii care se pretind a fi propovăduitorii cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să fie apolitică şi trebuie să lucreze intens pentru a-şi stăpânii preoţii, pentru a le opri pornirile manipulatorii asupra populaţiei.
Ca să ne înţelegem, mai clar. În momentul acesta BOR şi-a depăşit atribuţiile şi a reuşit să provoace indignare în rândul unei bune părţi a celor ce sunt de religie ortodoxă. Iar acesta este un lucru foarte periculos. Pentru o religie fără credincioşi încetează să mai fie religie.
Un alt lucru deranjant este faptul că anumite personaje din administraţiile locale consideră că sunt atot-puternici şi acţionează în stil mafiot. Asta întâmplându-se într-o Românie în care sute de mii de oameni au luptat, iar alte mii au murit, pentru democraţie.
Nu ştiu cum au reuşit cei din PSD să transforme această campanie electorală într-una a jegului total, dar au reuşit. O campanie în care au reuşit să învrăjbească românii. O campanie care creează impresia general valabilă că în România urmează a fi instaurată anarhia, oligarhia.
Pervers, mult prea pervers au gândit cei din PSD această campanie electorală. Şi, aşa cum spunea unul din liderii PSD, Ion Iliescu, au reuşit să creeze un monstru. Un monstru care va devora PSD-ul şi orice intenţie de politică social-democrată în următorii ani.
Pentru că, să fie clar, atunci când clasa politică sfidează şi chiar încearcă să marginalizeze elita intelectualităţii unei ţări, rezultatul este clar. Implozia respectivei clase politice, indiferent de preţul plătit.
Cât despre BOR, nu mai am nimic altceva de zis. Au reuşit să se murdărească de rahat pe mâini şi indiferent cât detergent vor folosi pentru a se curăţa, mirosul căpătat va continuă să persiste ani mulţi de acum înainte.
Iar Patriarhul Daniel a reuşit, în doar câţiva ani şi mai ales în ultimile luni de zile, să distrugă imaginea Bisericii Ortodoxe Române, transformând instituţia într-una ce nu mai are nici o legătură cu credinţa în Dumnezeu.
Poate rândurile astea, şi altele la fel, scrise de alţii, vor face ca până nu este prea târziu, BOR să nu mai fie sluga politicii şi a banilor.