Pe o straduta intunecata, undeva departe de casa sa, mergea timid un baietel! Calca grabit fara sa priveasca in urma sa, era atent ca negura ce-l inconjura sa nu-l raneasca in vreun fel! In mintea lui, mii de ganduri se aglomerau dar unul se auzea din ce in ce mai tare, atat de puternic incat ii facu sufletul sa tremure de emotie! In mintea lui, in sufletului sau era doar o grija, oare el fusese un baietel cuminte, indeajuns de ascultator incat sa primeasca si el cadouri de la Mos Craciun? Calcule rapide, socoteli care mai de care mai obiective, totul doar ca sa-si dea seama daca era demn de o micuta atentie din parte Mosului! Pentru cateva clipe uita, uita de casa sa, de parintii sai, uita de unde venea, uita de ce fusese acolo de unde venea, pentru o clipa, era doar el si sufletul sau, linistea sa, se auzea pe el!
 Numai ca viata nu e o poveste desi daca ar fi, poate ar fi cea mai frumoasa poveste din cate s-ar putea scrie!
Isi reveni repede, isi aduse aminte de ce era acolo, pe drum, pe straduta intunecata, isi aduse aminte ca plecase la colindat, cu gandul ca daca Mosul il va uita, atunci va putea sa-si faca singur cadoul, un set de creioane colorate si un bloc de desen! Stia ca parintii sai nu puteau sa il ofere, stia ca singura sa speranta era chiar el, pentru ca Mosul il dezamagise de atatea si atatea ori, nopti intregi, ani de-a randul il asteptase ascuns sub plapumioara iar Mosul nu venise! Privi atent la maruntisul din buzunar, isi facu socotelile si banutii ce-i avea nu-i ajungeau nici macar pentru creioanele colorate! Se aseza pe bordura trotuarului intunecat, cu ochii in lacrimi, certandu-se singur, dojenindu-se ca nu fusese in stare sa obtina mai mult, sa mearga pe la mai multe case, desi fusese la aproape toate casele din oraselul sau, dar oamenii ii daruisera covrigi, cozonaci, prea putini, bani! Frigul incepu sa-i patrunda prin hainute, zgribulit se ridica si o lua la fuga incercand sa ajunga mai repede acasa, la caldura! Intrand in casa, frigul persista, parintii sai, oameni necajiti si saraci nu reusisera sa plateasca facturile la caldura iar cum ajutoare sociale nu mai primeau se vazura nevoiti sa se descurce asa cum pot! Andrei, asa se chema baietelul, isi privi parintii, lasa pe masa cozonacii si covrigii primiti de la gazdele colindate, lasa si putinii banuti, fugind cu ochii innabusiti de lacrimi spre patutul sau! Se ascunse repede sub plapuma, incerca sa adoarma asa imbracat, nemancat, vru sa uite de tot si de toate, nu se mai gandi nicio clipa la creioanele colorate ce le visa, nu se mai gandi la nimic! Lacrimile sale sfasiau sufletele parintilor sai, oameni simpli, nescoliti, harnici, dar necajiti de soarta! Andrei, nici macar nu incerca sa viseze la darurile lui Mos Craciun, nici macar nu vru sa-si aminteasca de el, tot ce-si dorea era ca totul sa se termine ca si cand ar fi fost un vis urat!
  Spre miez de noapte, un tipat  puternic se auzi din camera parintilor sai, iar el alerga atat cat reusii de repede intr-acolo! Tatal sau, capul familiei, avusese un atac de cord, mahnit fiindca esuase in a oferii fiului sau caldura unui camin, belsugul unei mese de Craciun! Secundele incepura sa se scurga cu o viteza uluitoare iar tatal lui Andrei nu dadea nici cel mai mic semna de viata, lacrimile fiului sau si ale sotiei sale nefiind de nici un ajutor! Incercara sa ceara ajutor vecinilor, insa toata lumea dormea, se gandira sa cheme doctorul, ambulanta, dar nu aveau telefon, nici macar bani sa-si cumpere unul, incepura sa tipe, poate se va trezi cineva sa-i ajute, dar nu aparea nimeni! Rasuflarea tatalui sau incepand a se stinge usor, usor, mama sa lesinand  la randu-i din cauza socului si suferintei, Andrei se trezi singur, nestiind ce sa faca, nestiind cum sa.si ajute parintii, nestiind cui sa ceara ajutor! Speriat, se stranse ghemotoc intre parintii sai, si incepu a.si repeta : ”daca muriti voi, atunci vreau sa mor si eu, vreau sa fiu mereu cu voi” ! Clipele incepura sa nu mai conteze, nimic din jur nu mai avea sens, creioane colorate? ce sa faca cu ele, nu-si putea desena parinti, nu-si putea desena o masa cu bunatati din care sa se infrupte, nu-si putea desena caldura in casa! Creioane? erau inutile, tot ce-si dorea cu adevarat era ca parintii sai sa-l stranga in brate, sa-l tina la piept si sa fie din nou o familie! Nu mai conta nimic, nu mai conta ca aveau putina mancare, ca nu aveau caldura, conta insa ca aveau un acoperis deasupra capului, conta ca parintii sai sa fie bine, ca tatal sau sa se trezeasca!

 In linistea surda ce se asezase se auzira cativa pasi, apoi un ciocanit in usa! Andrei, deschise usa, aparandu-i in fata un batranel, care-l intreba ce se intampla si daca poate fi de ajutor! Dupa ce ii explica, printre lacrimile ce.i curgeau grabit pe fata, Andrei ii arata locul, dormitorul parintilor sai, iar batranelul reusii cu ceva apa rece s-o faca pe mama baietelului sa-si revina, apoi, scoase tremurand din buzunar un stetoscop, masura pulsul inimii tatalui lui Andrei si cu cateva lovituri puternice in pieptul acestuia il facu sa-si revina, sa respire! Bucuria inlocui rapid tristetea, lacrimile de suferinta se transformara in lacrimi de bucurie, Andrei isi stranse repede in brate ambii parinti, repetandu.le cat de mult ii iubeste! Se intoarsera cu fata catre batranel, sa.i multumeasca, insa acesta plecase! Andrei iesi repede in strada sa.i multumeasca iar batranelul ii spuse ca  cea mai mare multumire a sa este zambetul de pe fata lui! Il ruga pe batranel sa vina la masa lor, sa petreaca impreuna dimineata zilei de Craciun, la o cana de ceai, macar atat, pentru ajutorul dat! Batranelul insa refuza , dar in acelasi timp il invita pe Andrei si pe parintii sai, la casa sa, sa.i tina de urat macar pana se lumineaza de ziua, caci de cand sotia sa murise, batranelul nu mai avea liniste noaptea!
  Acceptand invitatia, Andrei si ai sai descoperira ca batranelul isi dorea foarte mult compania lor si ca il vedea pe Andrei ca si nepotelul pe care nu-l avusese! Intrand in casa batranelului, pe o masuta erau asezate cateva creioane colorate si o coala alba de hartie! Vazandu-l nerabdator sa atinga acele creioane, batranelul ii spuse lui Andrei: ”sunt ale tale, daca le vrei”! Andrei, amintindu-si de rugaciunea pe care o facuse atunci cand tatal sau era inconstient ii spuse batranului :” – le vreau, dar mai mult ii vreau pe parintii mei, oricum creioanele nu vor putea sa-mi plateasca factura la caldura sau masa de Craciun…”
  Cu un zambet nedumerit, batranul rosti printre dinti : -coloreaza Andrei, deseneaza, coloreaza-ti viata asa cum o visezi, caci visele, dorintele sunt tot ceea ce avem mai de pret, tot ceea ce ne tine si ne mentine vii, iar peste ani vei fi in stare sa platesti darile, dar acum, uita de asta, bucura-te ca esti copil, bucura-te ca ingerii canta pentru tine”!