Am refuzat cookie-urile. Cookie-urile n-au refuzat nimic.

Consent Mode, varianta românească. Bifăm „doar esențiale”, le primim pe toate. Apăsăm „Refuz”, le primim tot pe toate. Desigur, nu imediat, ci cu un mic efect întârziat. Rezultatul e același.

Primul meu articol după țspe zile și încep cu o glumă. Doar că e una cam sărată.

Deși GDPR și ePrivacy sunt lege de ani buni, iar Google cere Consent Mode v2 din 2024, pentru mulți dintre marii noștri comercianți online respectarea opțiunii exprimate de vizitator (pe orice site, dar mai ales într-un magazin online) pare a fi doar de fațadă. Sau, și mai grav, pare să nu fie în interesul lor.

Știu foarte bine că, pentru cine lucrează cu date sau cu platforme de ads, e dureros să nu știi mare lucru despre vizitatorii site-ului tău. Știu la fel de bine ca oricine din industrie. Numai că, între timp, Consent Mode în varianta advanced trimite semnale fără cookie-uri, iar modelarea recuperează o bună parte din ce pierzi. Ce câștigi plasând forțat cookie-uri în browserul vizitatorului sunt, în principal, audiențe de remarketing și o atribuire ceva mai precisă. Câștigătorii reali rămân platformele de ads. Da, există un dezavantaj la acuratețe, dar nici pe departe atât de mare cât ar putea fi o amendă de la ANSPDCP.

Și, în caz că există naivi: oricine are un minim de abilități tehnice poate verifica azi cât de „compliant” e un site. Durează două minute:

1. Intri pe site și apeși „Refuz” (sau „doar esențiale”).
2. Deschizi DevTools (F12) → tab-ul Network și scrii collect în filtru.
3. Te uiți la parametrul gcs din request-uri. G100 înseamnă că refuzul tău e respectat. G111 înseamnă că doar te-au lăsat să crezi asta.
4. Treci în Application → Cookies. Dacă vezi _ga sau _gcl_au după ce ai zis „nu”, știi cu cine ai de-a face.

Nu dau nume. Cine s-a recunoscut știe ce are de făcut. Cine nu s-a recunoscut ar face bine să verifice oricum.