Ceea ce nu înțeleg cei din psd, în momentul de față, este că oamenii care ies la proteste nu sunt împotriva psd ca partid ori ca orientare politică. Ci sunt împotriva șmecherilor, tupeiștilor, nesimțiților, celor ce ocupă funcții publice deși au fost condamnați penal. Sunt împotriva hoților, incompetenților. Sunt împotriva modificărilor legislative făcute după bunul plac.
Da, se strigă ”psd ciuma roșie”. Dar asta pentru că psd se confundă astăzi cu hoția, fără-de-legea, șmecheria, nesimțirea.
Insă, din păcate, la toate astea s-a ajuns datorită indiferenței noastre.
La fel, indiferența asta a dus la dezbinare, la manipularea întregii populații într-o manieră incredibilă.
Indiferența noastră a făcut posibile toate abuzurile unui parlament ce a fost votat, să ne amintim, de doar 15% din români. Adică 3 milioane din 19 milioane. Adică o minoritate care acceptă abuzurile astea, decide viitorul pentru toți restul. Adică 16 milioane de români se văd acum în situația de a accepta un viitor sumbru, negru.