Există un motiv bun pentru care Leonardo di Caprio nu va câștiga premiul Oscar nici în acest an. Asta chiar dacă a interpretat excelent rolul lui Hugh Glass în The Revenant și chiar dacă The Revenant ocupă locul 1 în Box Office-ul american.
Motivul este interpretarea incredibilă a lui Eddie Redmayne, în rolul Lili Elbe / Einar Wegener, din The Danish Girl.
Sigur, și pe mine m-a impresionat Di Caprio în The Revenant (m-a impresionat mai ales faptul că multe cascadorii au fost făcute chiar de actor), dar ca și comparație, Eddie Redmayne joacă senzațional în The Danish Girl, un film care este bazat pe fapte reale, petrecute undeva la mijlocul secolului XX.
Pe langă diferența de interpretare a celor doi actori, în favoarea lui Eddie Redmayne, cred că o mare diferență o vor face și efectele speciale, abundente în The Revenant și aproape inexistente în The Danish Girl.
Am văzut prima dată filmul în care joacă Di Caprio și am zis, gata, nu mai ratează Oscarul. Apoi, după ce am văzut The Danish Girl și mai ales prestația lui Eddie Redmayne, îmi este destul de clar că Di Caprio are șanse destul de mici să mai câștige.